Asociația Județeană de Box Sibiu (AJBox Sibiu), prin președintele Adrian Zidaru, anunță desfășurarea Galei de Box „Memorialul Ion Zidaru”, ediția a II-a, sâmbătă, 7 noiembrie 2026, de la ora 17:00, la Sala Polivalentă Transilvania din Sibiu, strada Octavian Goga nr. 1. Evenimentul este organizat împreună cu Federația Română de Box, iar intrarea publicului este liberă.

Gala reprezintă prima competiție organizată de AJBox Sibiu, asociație înființată în anul 2026.
Aflat la cea de-a doua ediție, memorialul aduce un omagiu lui Ion Zidaru, arbitru național în cadrul Federației Române de Box, și continuă tradiția acestei competiții dedicate memoriei sale.
Sunt programate 25 de meciuri, la categoriile juniori, tineret și seniori. La competiție vor participa sportivi de la cluburi din mai multe zone ale țării.

Cluburi din alte localități: CS Dinamo București, CSM Brăila, CSM Ploiești, CS Preda Pitești, Godako Gheorgheni, CS Petrolul Ploiești, CSM Alba Iulia, Universitatea Cluj și Univers Cluj.
Cluburi sibiene: ACS Brothers Lăcătuș, FC Sharks, CSM Sibiu și ACS Pugilistic Sibian.
La gală sunt așteptați invitați speciali din lumea boxului, precum și reprezentanți ai autorităților locale și județene.
Prin această primă competiție, AJBox Sibiu își propune să ofere sportivilor un cadru de afirmare și să apropie publicul de box, susținând dezvoltarea acestui sport în județ. Organizatorii îi invită pe sibieni și pe toți iubitorii sportului să fie prezenți în tribune și să susțină participanții.












