Medicii ATI de la SCJU Sibiu, prezenți la o conferință de prestigiu dedicată Zilei Mondiale a Anesteziei

O echipă de medici anesteziști de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu a participat la conferința „Abordarea personalizată a pacientului în ATI”, organizată la Galați, cu prilejul Zilei Mondiale a Anesteziei.

Sursă foto: SCJUS

Conferința s-a desfășurat sub președinția de onoare a prof. dr. Șerban Bubenek, vicepreședintele Societății Române de Anestezie și Terapie Intensivă (SRATI), și a beneficiat de o importantă contribuție academică, prin participarea unor lectori cu experiență vastă în domeniu.

SCJU Sibiu a fost reprezentat de o echipă formată din specialiști cu experiență și medici aflați la început de carieră: conf. dr. Alina Bereanu, medic-șef al Secției Clinice ATI, șef lucrări dr. Bogdan Vintilă, medic primar ATI, conf. dr. Pantelie Nicolcescu, medic primar ATI, Sanda Curtean, asistent medical coordonator al Compartimentului ATI Neurologie, și dr. Raul Stoica, medic rezident.

Anestezia modernă are un rol esențial nu doar în controlul durerii în timpul intervențiilor chirurgicale, ci și în menținerea funcțiilor vitale, monitorizarea pacientului și gestionarea situațiilor critice. În acest context, abordarea personalizată a îngrijirii contribuie la adaptarea intervențiilor medicale la particularitățile fiecărui pacient.

Secția Clinică ATI a SCJU Sibiu continuă să asigure îngrijirea pacienților critici și asistența medicală postoperatorie, activitatea echipei fiind susținută de preocuparea pentru actualizarea permanentă a cunoștințelor și practicilor medicale.

Ziua Mondială a Anesteziei este marcată în fiecare an la 16 octombrie și amintește de prima demonstrație publică reușită a anesteziei cu eter, realizată în 1846.