Facultatea de Inginerie a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu a obținut o nouă medalie la un concurs internațional de proiecte informatice.
Echipa „Technical_Spirits_II”, formată din Iosif Bănicioiu, student în anul I la specializarea Calculatoare, și conf.univ.dr.ing. Adrian Florea, în calitate de profesor îndrumător, reprezentând Departamentul de Calculatoare şi Inginerie Electrică a Facultății de Inginerie, a obținut medalia de aur la secțiunea Hardware Control din cadrul etapei naționala a celei de-a XIII-a ediţii a Concursului Internaţional de Proiecte Informatice INFOMATRIX 2015. Cei doi reprezentanți ai ULBS au prezentat lucrarea „PLC Door Opening Software” însoțită de montajul sistemului automat. „Este vorba de un modul al unei automatizări, modul controlat cu ajutorului unui PLC (Progammable Logic Controller), care ajută la deschiderea unei uși pe bază de senzori de mișcare, cititor de carduri și interfon. Este interesant faptul că, prin adăugare de module I/O (input/output) se pot conecta diverși senzori, care prin modificarea software-ului, pot monitoriza diverși parametrii, PLC-ul comandând diverse circuite. Modulul prezentat face parte dintr-un proiect mult mai complex, care transformă o casă obișnuită în «casa viitorului»”, a explicat Iosif Bănicioiu. Echipa ULBS va participa, la București, în perioada 14-18 mai 2015, la faza internațională a competiției.
Concurs internaţional
Concursul Internaţional de Proiecte Informatice INFOMATRIX 2015 este organizat de către Ministerul Educaţiei și Cercetării Științifice din România, Universitatea Europei de Sud-Est „Lumina”, grupul de instituţii de învăţământ „Lumina” şi Inspectoratul Şcolar al municipiului Bucureşti. Pentru faza finală au fost preselectate 155 proiecte, concursul fiind structurat pe cinci secţiuni: Robotics, Programming, Short movie, Hardware Control (30), Computer Art, reunind atât elevi de liceu cât și studenți din cele mai prestigioase universități din țară: Universitatea Politehnică Timişoara, Universitatea Bucureşti, Universitatea „Titu Maiorescu” București, Universitatea „Valahia” Târgoviște, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu. Primele trei proiecte din fiecare categorie s-au calificat pentru finala internațională a concursului unde vor participa și alte 332 de proiecte internaţionale, din țări de pe patru continente – Asia, Africa, America de Sud și Europa. Printre personalitățile care au vizitat standurilor concurenților s-a numărat și domnul acad. dr. Dan Tufiș, directorul Institutului de Cercetare pentru Inteligență Artificială din cadrul Academiei Române.