Măști, imaginație și transformări: adolescenții sunt invitați să descopere magia teatrului la Sibiu

Teatrul „Gong” din Sibiu organizează, între 28 octombrie și 1 noiembrie, cinci zile de ateliere dedicate adolescenților, în care măștile teatrale, artele vizuale și improvizația devin instrumente de explorare a creativității și identității personale. Activitățile vor fi coordonate de artiștii internaționali ai companiei Neamera Teatro, din Spania și Italia.

sursa foto: Teatrul Gong

Adolescenții care vor să experimenteze dincolo de convențiile scenei sunt invitați la Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” din Sibiu, unde arta măștilor devine punctul de plecare pentru un proces creativ ce îmbină lucrul manual, expresivitatea corporală și jocul teatral. Programul cuprinde două module de ateliere, adaptate vârstei participanților, susținute în limba engleză, cu traducere în limba română.

Primul modul, „Metamorphosis – fascinația transformării”, se va desfășura în perioada 28–30 octombrie și se adresează tinerilor cu vârsta de peste 12 ani. Pornind de la măști tradiționale din Africa, Mexic, India și Nepal, participanții vor descoperi cum materiale simple, precum hârtia, cartonul și fibrele naturale, pot căpăta forme și semnificații noi prin imaginație și experiment artistic.

De-a lungul celor trei întâlniri, adolescenții vor învăța să transforme ideile în obiecte tridimensionale, explorând totodată schimbările și metamorfozele specifice vârstei lor. Experiența va continua cu o sesiune fotografică în care măștile realizate vor fi puse în dialog cu spațiile și poveștile orașului Sibiu. Ulterior, creațiile participanților vor fi prezentate într-o expoziție organizată de Teatrul „Gong”.

Cel de-al doilea modul, „Artă, joacă și creativitate”, este programat în zilele de 31 octombrie și 1 noiembrie, de la ora 15:00, și se adresează adolescenților cu vârsta de peste 14 ani. Atelierul propune explorarea măștilor reversibile, cu două fețe, prin intermediul cărora un personaj se poate transforma odată cu schimbarea perspectivei.

Folosind tehnici accesibile de tăiere și lipire a hârtiei, participanții vor experimenta cu volume, linii și forme abstracte, pentru ca apoi să-și animeze creațiile prin mișcare și improvizație teatrală. Astfel, masca nu va rămâne doar un obiect artistic, ci va deveni un mijloc de expresie și comunicare, prin care tinerii vor putea explora personaje, emoții și perspective diferite.

„Ne dorim ca adolescenții să descopere teatrul și dincolo de scenă, ca pe un spațiu în care pot experimenta liber, își pot exprima ideile și pot învăța lucruri noi despre ei înșiși. Masca este un instrument artistic fascinant, pentru că ne permite să devenim altcineva și, paradoxal, să descoperim mai multe despre propria identitate. Prin aceste ateliere, aducem la Sibiu experiența unor artiști internaționali și continuăm să dezvoltăm un program de educație culturală în care întâlnirea cu arta devine o experiență personală, nu doar una de spectator”, a declarat Adrian Tibu, managerul Teatrului pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu.

Neamera Teatro, între tradiția măștii și experimentul contemporan

Fondată în 2014 de Diana Costa, din Italia, și Pablo Durán Rojas, din Spania, compania Neamera Teatro își construiește demersul artistic în jurul cercetării expresivității măștilor, având ca punct de plecare tradiția Commedia dell’Arte. Numele companiei provine din limba greacă și evocă ideea unei „zile noi” și a unei „ființe noi”.

Prin proiectele sale, Neamera Teatro reunește teatrul, artele vizuale și educația, colaborând cu academii de teatru, universități, școli și instituții culturale din Europa. Spectacolele și proiectele companiei au fost prezentate în numeroase festivaluri internaționale, din Europa până în Asia și America de Sud.

Înscrieri și detalii despre ateliere

„Metamorphosis – fascinația transformării”

  • Perioada: 28, 29 și 30 octombrie 2026, de la ora 15:00
  • Vârsta recomandată: peste 12 ani
  • Durata: 3 ore pentru fiecare atelier
  • Preț: 24 de lei pentru întregul modul, care cuprinde trei întâlniri

„Artă, joacă și creativitate”

  • Perioada: 31 octombrie și 1 noiembrie 2026, de la ora 15:00
  • Vârsta recomandată: peste 14 ani
  • Durata: 3 ore pentru fiecare atelier
  • Preț: 24 de lei pentru întregul modul, care cuprinde două întâlniri

Atelierele se desfășoară în limba engleză, cu traducere în limba română. Participarea presupune înscrierea la întregul modul, fiecare întâlnire reprezentând o etapă a procesului de creație.