Mărturia unuia dintre cei 7 veterani de război aflați în viață în județul Sibiu – FOTO

„Să fiți patrioți, să vă iubiți neamul și să credeți în Dumnezeu. Pe mine m-a ajutat!”. Este sfatul dar și mărturia unuia dintre cei 7 veterani de război aflați încă în viață în județul Sibiu, care astăzi a împlinit exact 100 de ani și o lună de zile.

Foto: Consiliul Județean Sibiu

 

Simion Dragoman a avut un destin ca în filme: în 1944, pe când era student al Facultății de Medicină din Cluj, care funcționa la acea vreme la Sibiu, a fost chemat sub arme. După război, a ajuns medic chirurg la Spitalul de Pediatrie din Sibiu, unde a lucrat 25 de ani.
Cu doi copii, medicul sibian s-a mutat în Germania, unde a continuat să profeseze chirurgia timp de alte trei decenii.
Astăzi, îmbrăcat în haine militare și purtând la piept Crucea Comemorativă a celui de-al Doilea Război Mondial, maiorul în retragere Simion Dragoman a ciocnit un pahar de șampanie cu oficialitățile județene și locale, ofițeri, membri ai familiei și prieteni.
„Primiți un gând de admirație și respect, Armata României vă prezintă onorul!”, a fost mesajul transmis de Ministerul Apărării Naționale, care a completat urările celor prezenți la Cercul Militar Sibiu. Chiar dacă a depășit un secol de viață, Simion Dragoman a declarat că „m-aș duce din nou la oaste, dacă țara, Doamne-ferește, ar intra în război”.
Viața i-a dăruit doi copii, doi nepoți și doi strănepoți, iar fiecare revenire în Sibiu îi umple inima de bucurie. Nu este îngrijorat pentru ce-i rezervă viitorul: „Dumnezeu o să hotărască cât o să merg mai departe!”.
„Felicitări domnului colonel în rezervă Marius Ioan Popența, președinte al Asociației Naționale a Veteranilor de Război – Filiala „General Traian Moșoiu” Sibiu, pentru buna organizare a aniversării unui erou, a cărui istorie continuă să fie scrisă și în zilele noastre”, a transmis Consiliul Județean Sibiu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*