„Mărginimea Sibiului nu se negociază!” Luminița Păucean-Fernandes cere Guvernului explicații pentru proiectul minier (P)

Săptămâna aceasta a marcat o ofensivă parlamentară majoră din partea doamnei Luminița Păucean-Fernandes, senator AUR de Sibiu, care a demonstrat încă o dată că interesele sibienilor și ale economiei naționale primează în fața oricăror jocuri electorale.

Sursa foto: Luminița Păucean-Fernandes

Cel mai important demers al săptămânii a fost preluarea la nivel parlamentar a revoltei legitime a locuitorilor din Mărginimea Sibiului împotriva proiectului minier propus la Rășinari și Săliște. Așa cum a promis cetățenilor, senatoarea a devenit scutul lor în Parlament, hotărâtă să îi sprijine necondiționat pe viitor pentru a opri o investiție care amenință însăși sănătatea și identitatea comunității. Localnicii și-au exprimat îngijorarea față de riscurile de poluare a apei și față de pericolul eliberării fibrelor microscopice de azbest, recunoscute pentru efectul lor cancerigen. Aducând acest protest direct pe masa Guvernului, senatoarea Luminița Păucean-Fernandes a adresat o interpelare fermă Premierului demis, subliniind că exploatarea și măcinarea serpentinitului eliberează fibre asbestiforme extrem de periculoase, care ar compromite iremediabil agroturismul și producția de alimente tradiționale din Mărginimea Sibiului. Demersul parlamentar urmărește clarificarea situației proiectului, a procedurilor de autorizare și a impactului asupra mediului și sănătății publice. Senatorul solicită Premierului demis să precizeze dacă au fost emise acorduri sau autorizații, ce studii au stat la baza acestora, dacă există norme pentru monitorizarea fibrelor asbestiforme și dacă autoritățile intenționează să suspende procedurile până la realizarea unor studii independente și la consultarea reală a comunităților locale. Mai mult, a somat autoritățile să nu faciliteze acest proiect prin includerea lui pe lista europeană a materiilor prime critice (CRMA), ignorând astfel siguranța sanitară a cetățenilor. Luminița Păucean-Fernandes a transmis astfel că va continua să urmărească situația și că va folosi toate instrumentele parlamentare pe care le are la dispoziție pentru ca vocea oamenilor din Mărginimea Sibiului să fie auzită la București. Subiectul nu trebuie să rămână unul strict local, consideră senatorul, atât timp cât sunt ridicate întrebări privind sănătatea publică, protecția mediului și modul în care sunt luate deciziile privind exploatarea resurselor.

Lupta senatoarei a continuat pe frontul protejării pilonilor economici fundamentali ai României, grav afectați de lipsa de viziune a guvernanților. Într-o interpelare adresată ministrului Economiei, domnia sa a tras un semnal de alarmă privind riscul delocalizării producției autohtone a uzinei Dacia, fenomen cauzat de creșterea prețului la energie. Această lipsă de predictibilitate forțează marile grupuri auto să aloce noile modele către alte țări, motiv pentru care demnitarul a solicitat de urgență un plan concret pentru salvarea celor aproximativ 200.000 de locuri de muncă din industrie. În paralel, senatoarea a luat atitudine și pentru apărarea fermierilor români, cerând explicații miniștrilor de Externe și ai Agriculturii cu privire la impactul acordurilor comerciale ale Uniunii Europene cu state precum Maroc și țările Mercosur. Aceasta a cerut măsuri clare pentru ca importurile de produse agricole, obținute adesea la standarde de mediu și costuri inferioare, să nu distrugă competitivitatea producătorilor autohtoni și eforturile programelor naționale, cum este Programul Tomata.

Nu în ultimul rând, printr-o declarație politică tranșantă depusă în plenul Senatului pe 23 septembrie, Luminița Păucean-Fernandes a sancționat haosul politic național și lipsa de transparență de la nivel prezidențial și guvernamental. Aceasta a refuzat categoric votarea unui nou guvern bazat pe politici de austeritate ale premierului demis Bolojan și a condamnat utilizarea justiției ca instrument de presiune contra lui Călin Georgescu, amintind că românii au nevoie de soluții economice reale și de respectarea, în primul rând, a Constituției, nu de circ. Prin toate aceste acțiuni cursive și ferm articulate, senatoarea AUR de Sibiua rămâne o voce puternică și lucidă care luptă exclusiv pentru drepturile românilor, de la siguranța satelor din Mărginimea Sibiului, până la suveranitatea economică a întregii țări.