Manuel Lettenbichler, campionul ediției aniversare „The Impossible”

Cea de a 20-a ediție a Red Bull Romaniacs a fost câștigată la clasa Gold de bavarezul Manuel Lettenbichler, care își mărește astfel avansul în Campionatul Mondial de Hard-Enduro. Patru români au urcat pe podium la celelalte clase, iar Emanuel Gyenes a devenit singurul rider din lume cu 20 de finișuri din tot atâtea posibile.


Foto: organizatori

La finalul a cinci zile de cursă, prologul și patru zile de off-road, în care concurenții au avut de parcurs secțiuni extrem de dificile, condimentate și cu furtuni și grindină, Manuel Lettenbichler (#6 Germania, KTM) și-a adjudecat titlul cu un avans de peste o oră în fața lui Trystan Hart (#4, Canada, KTM), și a lui Teodor Kabakchiev (#2, Bulgaria).

Prima zi de off-road a fost una în care condițiile meteo au dat greutate denumirii ediției din acest an, „The Impossible”. Majoritatea concurenților au ajuns în finish sleiți de puteri în urma furtunii care a îngreunat și mai mult traseul, oricum extrem de dificil. De la concurenții din clasa Gold care se luptau să ajungă zi de zi la sosire în timpul maxim alocat, la cei de la clasa Atom care aveau aceeași țintă, arcul de sosire, peste tot auzeai doar „ăsta e Romaniacs”, „e normal să fie dur”, ”de asta venim aici, dar trebuie să rezistăm”.

Porțiuni unde cu greu puteai sta în picioare au fost transmise live pe siteul competiției, iar iubitorii de motorsport au văzut complexitatea obstacolelor naturale pe care concurenții de la Gold sunt nevoiți să le parcurgă.

Manuel Lettenbichler a fost antrenat de mic în trial iar experiența sa în special în zonele muntoase, cu pietre, l-a ajutat să își creeze un avans considerabil. Al patrulea titlu pentru el la Romaniacs, ceea ce îl poziționează automat pe drumul doborârii recordului lui Graham Jarvis. Britanicul are șapte titluri și a terminat și anul acesta în top 10, deși are 48 de ani.

Trystan Hart este primul canadian care termină o ediție pe podium și are deja fani în România, după ce a reușit să ajungă în vârful urcării de la Gușterița chiar de la prima încercare.

Teodor Kabakchiev s-a rătăcit în timpul furtunii din prima zi de off-road și a fost penalizat cu 30 de minute, fapt ce l-a făcut să forțeze și să arate că poate să fie și mai rapid. Bulgarul a izbutit să recupereze penalizarea și să încheie raliul pe trei, după ce a a câștigat atât a doua cât și ultima zi de off-road.

„Romaniacs este o nebunie ca întotdeauna, da! Nu-mi vine să cred, e o nebunie că am câștigat iarăși! Anul trecut am ajuns pe locul 6 și cu siguranță am vrut să îmi iau revanșa anul acesta. Săptămâna aceasta a mers atât de perfect!” – a declarat Manuel Lettenbichler la sosirea de pe dealul Gușteriței.

Top 3 clasa Gold
1. Mani Lettenbichler (Germania, KTM) 19h45m15s,
2. Tryastan Hart (CAN, KTM) +1h9m59s
3. Teo Kabakchiev (BGR, Econt) +1h24m1s

La clasa Silver, primii șase concurenți au avut timpi foarte apropiați îndreptându-se spre ultima zi, așa că toți erau motivați să tragă cât de tare pentru o șansă la podium. Traseul ultimei zile avea să acopere 129 km de dealuri lungi, atingând altitudini mari, peisaje spectaculoase și coborâri lungi și grele, un amestec bun de enduro clasic hard pentru a încheia cele patru zile. Ben Wibberley (GBR) a reușit să termine primul în două din cele patru zile și a încheiat primul în clasamentul general urmat de Valentino Hutter din Austria și Sergiu Grecu din România.

A fost o zi lungă și tehnică și pentru concurenții din Clasa Bronz, care au acoperit 136 km. În combinație cu ziua lungă și grea de ieri și zilele anterioare, concurenții au trebuit să se întrebuințeze serios pentru a ajunge astăzi la final și, odată ce au făcut-o, au fost răsplătiți cu amintiri de-o viață. Clasa a fost câștigat de Jurg Schutz din Elveția urmat de Ovidiu Nistor din România și Priit Biene din Estonia. De asemenea, Marcel Michitsch (DEU) a ajuns pe o uimitoare poziție 81-a în clasament după cele 4 zile, o adevărată realizare având în vedere că a concurat cu un picior prostetic. Împreună cu colegul său de echipă Sebastian „Busty” Wolter, poziția 63 (DEU), fostă legendă a freestyle-ului, cei doi au concurat pentru a strânge fonduri pentru organizația lor caritabilă MISSION RACE -Race Against Cancer Enduro.

Clasa Iron a fost câștigată de britanicul Robert Adams, urmat de belgianul Samuel Defoy și românul Paul Bulai. La clasa Atom, învingător a fost Janis Stauers urmat de Moritz Muller și Daniel Cernușcă.

Martin Freinademetz, fondator: „The Impossible s-a ridicat la numele primit. Pentru unii a fost Imposibil să termine, alții s-au luptat până la capăt, ajungând la final. A fost o competiție greu de organizat pentru noi după anii pandemiei, am avut participanți care au trebuit să anuleze în acea perioadă și au revenit în acest an. Mulțumită echipei și a unei bune planificări logistice, am reușit să avem o cursă bine controlată. În toate cele cinci clase, au fost o mulțime de trasee folosite doar de acea singură clasă și nu prea multe obișnuite. Concurenții au experimentat orice tip de condiții meteorologice, de la cald până la umed, foarte furtunoasă și foarte urâtă, a fost o varietate bună de condiții specifice la Red Bull Romaniacs! A fost o ediție a douăzecea cu adevărat reușită și aștept cu nerăbdare să organizăm următoarele douăzeci. Mulțumim echipei și comunității de enduro”.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*