Marius Măldărășanu, antrenorul echipei FC Hermannstadt este încrezător în posibilitățile echipei sale, înaintea duelului de mâine cu Universitatea Craiova. Într-o declarație făcută la antrenamentul de azi de pe Municipal, a spus că jucătorii nou veniți sunt valoroși, dar trebuie răbdare pentru a fi integrați în echipă. Se va baza ca de obicei pe forța grupului, iar ca obiectiv pentru acest sezon și-a propus un loc în play-off. „Jucăm acasă, în fața publicului nostru, suntem entuziaști, sper ca și publicul să fie la fel și ne dorim să începem bine (…) Este foarte important să începem bine. În momentul în care lucrurile merg bine pe început de campionat, cu trecerea timpului o să-i avem sută la sută din punct de vedere al pregătirii și pe cei noi și, bineînțeles, ca integrare în sistemul nostru de joc. Nu este ușor, însă trebuie să avem răbdare.“, a declarat Marius Măldărășanu înaintea partidei de mâine. Potrivit acestuia, întreg lotul sibian este valid, cu excepția luxemburghezului Vahid Selimovic, care acuză ceva probleme medicale.
FC Hermannstadt debutează într-un nou sezon al SuperLigii României la fotbal, mâine, de la ora 21,30, pe Stadionul Municipal Sibiu, în compania Universității Craiova.
Vezi întreaga declarație a lui Marius Măldărășanu, despre cantonament, despre jucătorii noi, despre obiectivul pentru acest sezon și despre meciul de mâine:
Prețul unui bilet la Tribuna 1 costă 50 de lei, la Tribuna a 2-a – 40 de lei, iar la peluza Nord – 20 de lei. La această oră sunt disponibile tichete de acces în aproape toate sectoarele, doar cele centrale de la Tribunele 1 și 2 (A2, respectiv C2) fiind SOLD OUT.
FC Hermannstadt, debut „de foc“ în noul sezon! Vine Universitatea Craiova
Casa de bilete a Stadionului Municipal Sibiu mai este deschisă azi, între orele 16-20, dar și mâine, între orele 16-22, perioadă în care sunt așteptați la ghișeu și suporterii care nu și-au ridicat abonamentele până în prezent.
Ultima dispută directă
Universitatea revine la Sibiu, după ce a cedat în ultima dispută pe Municipal, cu FC Hermannstadt, 1-2 (0-0) în decembrie anul trecut. Golurile sibienilor au fost marcate atunci de Gabi Iancu (‘51) și Oroian (‘61), oaspeții punctând prin Mitriță (‘52). În Superligă, în ultimele 5 dispute, craiovenii au un ușor avantaj, 3-2, patru meciuri încheindu-se însă la diferență de un singur gol.
FC Hermannstadt poate egala situația, mai ales că din lotul Craiovei lipsesc internaționalii Nicușor Bancu și Anzor Mekvabishvili (Georgia), ambii fiind în vacanță după participarea la Euro 2024. Nu va juca nici Screciu, care e în continuare accidentat.
Programul primei etape
Vineri, 12 iulie
Ora 18,30 Farul Constanța – Unirea Slobozia
Ora 21,30 FC HERMANNSTADT – Universitatea Craiova
Sâmbătă, 13 iulie
Ora 17,00 Sepsi OSK Sf. Gheorghe – Poli Iași
Ora 19,15 UTA – Rapid
Ora 22,00 FCSB – U Cluj
Duminică, 14 iulie
Ora 19,00 CFR Cluj – Dinamo
Luni, 15 iulie
Ora 18,30 FC Botoșani – Oțelul
Ora 21,30 Petrolul – Gloria Buzău