Măldărășanu: „Cred în acești băieți!“

„Încredere“ este cuvântul de ordine în tabăra sibiană, înaintea partidei de mâine, ora 18, cu Petrolul Ploiești, de pe Stadionul Municipal, în cadrul etapei a 25-a a Superligii.

(Dan GREAVU)

foto: facebook/FCH

Antrenorul FC Hermannstadt, Marius Măldărășanu, a declarat înaintea partidei că există o lege a compensației în fotbal, cu referire la punctele pierdute, așa cum s-a întâmplat runda trecută la Voluntari. A promis că va lupta până la capăt pentru play-off. „Ca întotdeauna, ne dorim puncte, ne dorim cele 3 puncte. Jucăm acasă, avem un parcurs bun pe teren propriu, din păcate în deplasare, până acum, nu am avut parcursul la fel de bun ca în sezonul trecut.

Jucăm cu o echipă care își dorește play-off-ul, o echipă foarte bine organizată, disciplinată, va trebui să avem foarte mare grijă pentru că este greu de desfăcut, trebuie să avem răbdare. Are jucători foarte buni, de viteză, care așteaptă contraatacul.

Jucând acasă, normal că publicul te poate împinge să joci ofensiv, însă trebuie să avem grijă, să fim inteligenți și, bineînțeles, ce ne dorim cu toții: goluri. Nu știm dacă vom avea atât de multe ocazii ca în alte meciuri, sau chiar ca meciul trecut (…) va trebui să fim foarte preciși și responsabili în fața porții.“

E nevoie de mai mult CURAJ! Hai, FC Hermannstadt!

Măldărășanu a vorbit și despre etapa trecută, despre cât de importantă e susținerea galeriei și a publicului sibian în urma acelui 1-1 de la Voluntari, când gazdele au egalat miraculos, din penalti, la ultima fază. „Dezamăgit. Cel puțin mie multe mi-au trecut prin cap. Cum le-am spus și băieților a doua zi, noaptea e un sfetnic bun. Le-am spus că nu cedăm sub nicio formă și am văzut și azi atitudinea galeriei, o surpriză pentru noi, ne-au arătat încă o dată că sunt alături de noi. Au fost și ei, și jobenele (…), ne-au arătat că ne susțin necondiționat, ceea ce contează foarte mult.

Nu pot să promit nimic, pentru că în sport se poate întâmpla orice, dar ce pot să promit este că VOM LUPTA PÂNĂ ÎN ULTIMA ETAPĂ CA SĂ MERGEM ÎN PLAY-OFF. Să dea Dumnezeu să reușim, pentru că în continuare cred în acești băieți, cred că avem echipă bună, ne-a lipsit șansa în multe meciuri. Probabil se vor întoarce (nr- punctele pierdute), pentru că ăsta este fotbalul, există o lege a compensației, dar va trebui să credem până la capăt“.

De partea cealaltă, Florin Pîrvu, antrenorul Petrolului și-a adus aminte cu plăcere de venirea la cârma echipei în urmă cu aproape un an (13.10.2023) într-un 2-0 cu Hermannstadt, goluri Jair și Irobiso. El și Măldărășanu au rămas doi dintre cei mai longevivi antrenori din Superligă. „Întâlnim o echipă omogenă, echilibrată, cu un antrenor care se află pe banca acestei formații de aproape 3 ani. Am arătat bine cu CFR și de aici au plecat discuțiile legate de meciul de la Sibiu. Dacă continuăm pe aceeași linie arătată, cu precădere, în repriza secundă, putem veni cu puncte. Nu avem probleme, în afară de Berisha, așa că mergem încrezători la Sibiu”, a punctat Florin Pîrvu, înainte de plecarea spre Sibiu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*