Maifest revine cu cea de-a 33-a ediție: 900 de tineri aduc pe scenă tradițiile germane

Sibiul devine, pe 9 mai, gazda unei noi ediții a Maifestului, eveniment emblematic dedicat tradițiilor comunității germane, organizat cu prilejul Ziua Europei.

sursa foto: Mesagerul de Sibiu

Ajuns la cea de-a 33-a ediție, Maifest va reuni 39 de grupuri de dans și cântec, însumând aproximativ 900 de copii și tineri, care vor aduce în fața publicului obiceiuri, costume și momente artistice specifice patrimoniului cultural german din România.

Evenimentul va debuta la ora 10:00 cu parada portului popular în Piața Huet, urmând ca programul artistic să continue în Pădurea Dumbrava, între orele 12:00 și 17:00.

sursa foto: Mesagerul de Sibiu

Evenimentul mijlocește accesul la cultura germană, în general, având ca scop continuarea tradiției vechi a creației culturale germane autohtone, dezvoltarea diversității culturale în folosul întregii societăți, dar și îmbogățirea peisajului cultural.