Mai multe firme au sponsorizat investiții în Spitalul Județean

Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu beneficiază în mod constant de ajutor, prin intermediul Asociației „Împreună pentru Sănătate”, care se implică fără odihnă în creșterea calității actului medical și identifică surse de sponsorizări.

Foto: Arhivă

De această dată, spitalul dorește să transmită mulțumiri unui grup de firme care în total au oferit o sponsorizare în valoare totală de 328.000 de lei, bani cu care s-au realizat investiții importante.

SCJU Sibiu a beneficiat, la finalul anului trecut, de investiții în valoare de 328.000 de lei provenite de la Asociația Împreună pentru Sănătate, prin efortul comun al firmelor Sigemo, Bramac, Expertarom, Compa, Jifa, Wenglor și Cortex. Cu ajutorul acestei sponsorizări au fost asigurate o instalație antiefracție pentru farmacia de la Secția Neurologie, piese de mobilier pentru Secțiile Neurologie și Oncologie, un aparat ecograf la Unitatea de Primiri Urgențe, precum și o serie de dotări la Secția Cardiologie.

„Ne bucurăm să putem să ne aducem contribuția la lucrările care se desfășoară necontenit la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu. Tocmai de aceea purtăm în mod constant discuții cu partenerii de nădejde ai Asociației Împreună pentru Sănătate și ai spitalului deopotrivă, pentru a găsi cele mai bune soluții și surse de sponsorizare care ajută cel mai mare spital din județul Sibiu să ofere în continuare servicii medicale de calitate. Iată, în acest caz am reușit, cu ajutorul companiilor Sigemo, Bramac, Expertarom, Compa, Jifa, Wenglor și Cortex, să contribuim la completarea financiară a unor proiecte mai mari”, spune Cornel Benchea, președintele Asociației Împreună pentru Sănătate.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*