Luni, 25 martie, polițiștii sibieni vor sărbători Ziua Poliției Române

Polițiștii îi invită pe sibieni să fie alături de ei la Ziua Poliției Române.

Foto: Facebook Poliția Sibiu

Programul special se va desfășura între orele 10 și 14 în Piața Habermann

Polițiștii sibieni vă vor aștepta cu standuri expoziţionale de tehnică folosită în activitatea de poliţie, un atelier al polițiștilor Serviciului Acțiuni Speciale, demonstrații de dresaj canin și ateliere de educație rutieră, inclusiv laboratorul mobil de educație rutieră, precum și un laborator criminalistic mobil de ultimă generaţie folosit pentru realizarea unei cercetări eficiente la locul comiterii unei infracţiuni.

Copiii vor putea recapitula și pune în practică principalele reguli referitoare la circulația pietonilor cu ajutorul unei intersecții amenajate pentru aceștia la scară redusă, iar cei mai mari își vor putea verifica abilitățile necesare pentru utilizarea bicicletei și trotinetei electrice și vor aprofunda punând în practică, în cadrul unui poligon, regulile referitoare la circulația acestor vehicule.

Vor fi în piață și polițiștii din cadrul Centrului Chinologic Sibiu, care vor prezenta cei mai tineri câini intrați în dotare.

Invitația la acest eveniment este deschisă tuturor, adulți și copii, polițiștii fiind pregătiți cu activități, sfaturi si recomandări preventive adaptate în funcție de categoria de vârstă sau domeniul de interes.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*