Lorenzo Mark Finn este noul câştigător al Turului Ciclist al Sibiului. El îl detronează pe columbianul Egan Bernal, care s-a impus la Sibiu, în 2018, pe când avea 21 ani. Finn devine cel mai tânăr câştigător al Turului Ciclist al Sibiului, cea mai importantă cursă de ciclism din România, de categorie 2.1 UCI, totodată una dintre cele mai importante competiții cicliste din Europa de Est. Finn are 19 ani şi a fost adus la Sibiu de echipa de World Tour Red Bull BORA-hansgrohe, care reia astfel victoriile în Tur, din 2020 încoace – de la prima participare – ajungând la al cincilea succes, precedentele patru fiind obţinute de Gregor Mühlberger (2020), Giovanni Aleotti (2021, 2022) şi Florian Lipowitz (2024).

Sursă foto: Turul Ciclist
Venit la Turul Ciclist al Sibiului deja cu un CV impresionant, campion mondial de juniori în 2024, cel mai tânăr campion mondial U23 un an mai târziu şi victorios în Giro Next Gen, anul acesta, Lorenzo Finn a obţinut prima victorie de etapă la profesionişti duminică, la Păltiniş, iar o zi mai târziu a trecut primul linia de sosire şi la Bâlea Lac, la finalul ”etapei-regină” cu căţărarea de categorie specială de pe Transfăgărăşan.
În ultima etapă, cea mai lungă a acestei ediţii (181 km), cu un avans de 55 de secunde în faţa lui Byron Munton (Modern Adventure Pro Cycling), rutierul italian n-avea cum să mai rateze victoria în Tur. Ecartul între el şi sud-african s-a menţinut, podiumul fiind completat de Mark Donovan (Pinarello Q36.5 Pro Cycling Team), la un minut şi 46 de secunde de câştigător, britanicul fiind câştigătorul din 2023 al Turului Ciclist al Sibiului.
Etapa a IV-a AUMOVIO a fost câştigată de Danny Van Poppel (Red Bull BORA-hansgrohe), acesta fiind secondat de coechipierul său Davide Donati, cei doi reuşind să îl depăşească în sprintul final, pe ultimele sute de metri, pe Odet Kogut (NSN Development Team).
Finn face colecţie de tricouri distincte la finalul Turului Ciclist al Sibiului 2026. Pe lângă cel galben, pleacă acasă cu cele alb, alb cu buline albastre şi portocaliu, precum şi cu un premiu special.
”Este super frumos. E prima mea victorie la general ca profesionist. O să o țin minte mereu. Am avut un sezon bun. Venind după victoria din Baby Giro, am avut un moral bun. O săptămână incredibilă, cu adevărat, alături de echipă. Trebuie să mulțumesc echipei, au rulat extrem de bine pentru mine toată săptămâna. Sunt super mândru. Acum mă voi odihni puțin, iar apoi urmează pregătirea pentru ultima parte a sezonului, cu Tour de l’Avenir. Este o cursă importantă pentru mine, dar mai întâi mă voi bucura de acest moment acum”, a declarat Finn.
TURUL CICLIST AL SIBIULUI 2026
- Lorenzo Mark Finn (Red Bull BORA-hansgrohe)
- Byron Munton (Modern Adventure Pro Cycling)
- Mark Donovan (Pinarello Q36.5 Pro Cycling Team)
TRICOURI DISTINCTE ETAPA A IV-A AUMOVIO
TRICOUL GALBEN NERDVANA 2.0 (clasamentul general): Lorenzo Mark Finn (Red Bull BORA-hansgrohe)
TRICOUL ALB JOYSON (clasamentul general al căţărătorilor): Lorenzo Mark Finn (Red Bull BORA-hansgrohe)
TRICOUL ALB CU BULINE ALBASTRE GREINER (clasamentul general individual U23): Lorenzo Mark Finn (Red Bull BORA-hansgrohe)
TRICOUL ROŞU LANCO pentru etapa a IV-a: (cel mai bun rutier român în clasamentul etapei a IV-a): Alin Toader (echipa naţională a României)
TRICOUL ROŞU SOMA: (cel mai bun rutier român în clasamentul general): Andrei Cărbunarea (echipa naţională a României)
TRICOUL VERDE BOROMIR (clasamentul general al sprinterilor): Matias Malmberg (Swatt Club)
TRICOUL PORTOCALIU AUMOVIO (cel mai bun rutier în clasamntul combinat): Lorenzo Mark Finn (Red Bull BORA-hansgrohe)
TRICOUL ALBASTRU FRC (clasamentul individual pe puncte): Matias Malmberg (Swatt Club).
TRICOUL GRI REGINA MARIA (cea mai bună echipă): Univet Rose Rockets (Adrien Maire, Eldvind Broholt Fougner, Jannis Peter, Od Christian Eiking, Sergio Meris, Woulter Poels). 2. Pinarello Q36.5 Pro Cycling Team, 3. Equipo Kern Pharma.
PREMIUL SPECIAL NERDVANA 2.0 in memoriam “DAVIDE REBELLIN”: Lorenzo Mark Finn (Red Bull BORA-hansgrohe)
PREMIUL SPECIAL TRISTAR SOLUTIONS in memoriam “GIANI SAVIO”: Andrei Cărbunarea (echipa naţională a României)
PREMIUL SPECIAL ALGECO in memoriam “MIRCEA ROMAŞCANU”: Horia Ştefan Precup (echipa naţională a României).
Turul Ciclist al Sibiului este organizat de Clubul Sportiv Sibiu Sport Project, sub egida Federației Române de Ciclism și a Uniunii Cicliste Internaționale. Competiția este co-finanțată de Primăria Municipiului Sibiu și de Consiliul Județean Sibiu prin Agenda Sport.
Încă de la prima ediție, care a avut loc în iulie 2011, Turul Ciclist al Sibiului s-a impus drept cea mai titrată competiție ciclistă din România și una dintre cele mai importante din sud-estul Europei, găzduind echipe naționale, continentale, pro-continentale și, în premieră pentru țara noastră, de World Tour.













