FESTIVAL de goluri! FC Hermannstadt a spulberat Poli Iași: 6-2 (4-1)

FC Hermannstadt a demolat Poli Iași în această seară, pe Stadionul Municipal Sibiu, scor 6-2 (4-1), într-o partidă din cadrul etapei a 8-a a Superligii. Echipa sibiană a urcat pe 5 în clasamentul provizoriu, bifând a 4-a victorie în ultimele 5 partide (una în Cupa României). Mai mult, a marcat nu mai puțin de 11 goluri în ultimele 3 partide, arătând resurse extraordinare în atac.

(Dan GREAVU)

Balaure a fost omul meciului de la Sibiu, cu 2 goluri marcate (foto: facebook/FCH)

Cu 2 victorii consecutive în ultimele 7 zile, 2-0 cu FCSB în Superligă și 3-0 cu CSM Focșani în Cupa României, echipa sibiană pornea cu prima șansă în fața ieșenilor. Nimeni nu se aștepta însă la ceea ce avea să se întâmple.

Măldărășanu a început cu Oroian pe dreapta și Chițu atacant veritabil, cu o formulă 4-1-4-1 care a dat roade repede. Nici nu s-au așezat bine echipele pe teren că o șarjă ofensivă pe flancul drept, cu Balaure și Oroian în prim plan, a dus la deschiderea scorului. Fundașul dreapta a centrat în gura porții, iar Balaure a spart gheața în acest sezon, marcând simplu, din 8 metri: 1-0

Entuziaști, sibienii au urcat cu toate liniile, iar la o nouă acțiune de atac, de această dată pe flancul stâng, avantajul s-a dublat. Deaconu a sărit cu fentă peste o minge aproape de careul de 16 metri, la o combinație Chițu – Stoica, balonul a fost bâlbâit de apărarea moldovenilor, iar același Ronaldo Deaconu, venit din spate, a punctat decisiv: 2-0

foto: facebook/FCH

Gruparea ieșeană a digerat cu greu startul de meci, prăbușindu-se la aproape fiecare atac sibian. În minutul 19,  același Deaconu l-a lansat pe Ianis Stoica spre poarta lui Jesus Fernandez, cursa acestuia de 40 de metri, cu 2 oameni în spate, soldându-se cu un nou gol: 3-0! Finalizare de atacant rafinat!

foto: facebook/FCH

În minutul 29, Deaconu a șutat plasat pentru 4-0, dar s-a opus Jesus Fernandez. Din cornerul rezultat, Găman a reluat cu capul la o palmă de stâlpul din dreapta portarului. FC Hermannstadt juca entuziasmant, pe placul celor cca 3.000 de spectatori de pe Municipal.

Extrem de supărat pentru prestația elevilor săi, Tony da Silva a operat două schimbări, înainte de prima jumătate de oră de joc! Poli Iași și-a făcut imediat simțită prezența la poarta lui Căbuz, în minutul 33, șutul lui Roman s-a dus totuși peste poartă. Cu o floare n-avea cum să se facă primăvară, iar FC Hermannstadt a marcat din nou, în minutul 42! În urma unei lovituri libere scoase de Ianis Stoica pe stânga, Găman a recentrat în gura porții cu capul, iar Chițu a spart și el gheața pentru echipa sibiană, cu o lovitură de cap: 4-0!

foto: facebook/FCH

În ultimul minut al primei reprize, pe fondul relaxării defensivei sibiene, Teixeira a scăpat de marcajul lui Oroian și a marcat cu capul din fața porții: 4-1

Echipa sibiană a ieșit ceva mai „potolită“ de la cabine. Chiar și așa, s-a apărat exact și a trecut pe lângă 5-0 prin Găman, în minutul 54, cap puțin alături după un corner de pe dreapta.

În minutul 59, Chițu a scos minunat în fața porții, de pe linia de fund, talonat de un adversar, iar Balaure a reușit dubla: 5-1! 

Măldărășanu a făcut apoi 3 schimbări deodată, introducându-l în teren și pe nou venitul Sergiu Buș. În minutul 75, Biceanu a reluat spectaculos din voleu, alături. Apoi, Măldărășanu l-a debutat în Superligă pe sibianul de 20 de ani Alexandru Luca, introducându-l totodată și pe tânărul Robert Popescu. După o ocazie mare ratată de oaspeți, nou intratul Robert Popescu (’76) a fructificat un balon din fața porții, la o centrare ideală venită de pe dreapta de la Neguț: 6-1

foto: facebook/FCH

În minutul 80, același Robert Popescu a trecut lejer de 2 adversari și a șutat din colțul careului de 16 metri milimetric pe lângă vinclul de la colțul lung.

Cu garda jos, sibienii au fost surprinși pe o contră, Stefanovici (’82) reducând din handicap: 6-2 

Oaspeții au trecut pe lângă gol din nou, în minutul 86, dar Căbuz s-a opus excelent la șutul lui Alin Roman. FC Hermannstadt a controlat totuși finalul, blocând tabela la un scor greu de anticipat înaintea jocului: 6-2

În urma acestui rezultat, FC Hermannstadt urcă pe locul 5 în clasamentul provizoriu, cu 11 puncte. În etapa următoare, echipa sibiană va evolua în deplasare, urmând să întâlnească UTA la Arad, undeva în preajma datei de 14 septembrie. Până atunci, Superliga va intra în pauză, pentru a face loc meciurilor echipelor naționale.

Echipele

FC Hermannstadt: Căbuz – Oroian, Găman, Ionuț Stoica, Goncalves – Ivanov (’76, Al. Luca) – Balaure (’63, Neguț), Murgia, Deaconu (’63, Biceanu), Ianis Stoica (’76, Popescu) – Chițu (’63, Sergiu Buș). Antrenor: Marius Măldărășanu

Poli Iași: Jesus Fernandez – Guilherme, Samayoa (29, Itu), Silva, Atanaskoski – Roman, Bordeianu, Gouet (29, Miskovic), Teixeira (’60, Tailson) – Gheorghiță (’60, Stefanovici), Kamberi (’70, Harrison). Antrenor: Tony da Silva

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*