Credincioșii din cartierul Vasile Aaron au participat în număr mare, duminică, la Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, în Biserica „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”. În cuvântul de învățătură, ierarhul a vorbit despre minunea înmulțirii pâinilor și despre importanța hranei sufletești, înaintea celei trupești.

sursa foto: mitropolia-ardealului.ro/ Costin Chesnoiu
În Duminica a 8-a după Rusalii, Biserica „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din cartierul sibian Vasile Aaron a fost gazda unei Liturghii arhierești, săvârșite de Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu.
Alături de ierarh au slujit pr. Ioan Coșa, protopopul Sibiului, preoții bisericii, pr. Marius Munteanu și pr. Marcel Feiereis, precum și alți slujitori ai Sfintelor Altare.
Numeroși credincioși din cartier au participat la Sfânta Liturghie și au ascultat cuvântul de învățătură al Mitropolitului Ardealului.

sursa foto: mitropolia-ardealului.ro/ Costin Chesnoiu
„Hrana principală este cea sufletească”
În cuvântul rostit după citirea Sfintei Evanghelii, Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu a tâlcuit textul evanghelic al acestei duminici, care relatează minunea înmulțirii pâinilor și peștilor.
Ierarhul a evidențiat faptul că, înainte de a hrăni mulțimea în plan trupesc, Mântuitorul Hristos le-a oferit oamenilor hrana sufletească, vestindu-le Evanghelia și vindecându-le suferințele.
„Din aceasta învățăm că Mântuitorul, înainte de a face minunea, săturând trupește o mare mulțime de oameni, a arătat că hrana principală este cea sufletească. Le-a vestit Evanghelia de dimineața până seara”, a explicat Mitropolitul Laurențiu.
Ierarhul a rememorat momentul în care, la finalul zilei, ucenicii i-au cerut Mântuitorului să lase mulțimile să plece pentru a-și cumpăra hrană. Hristos le-a răspuns: „Dați-le voi să mănânce!”
Ucenicii au găsit doar cinci pâini și doi pești, iar Mântuitorul a ridicat ochii spre cer, a mulțumit lui Dumnezeu-Tatăl, a binecuvântat pâinile și le-a frânt, după care ucenicii le-au împărțit oamenilor.
Potrivit ierarhului, această rânduială a împărțirii mulțimii în cete a fost interpretată de Sfinții Părinți drept o primă imagine a organizării Bisericii.
De asemenea, pâinea înmulțită în mod minunat este pusă în legătură cu Sfânta Împărtășanie, asemenea manei din pustie, care a hrănit poporul lui Israel.
„Atât mana din pustie, cât și pâinea înmulțită acum simbolizează Sfânta Împărtășanie. S-au săturat toți cei aproape 5 mii de bărbați, fără de femei și copii, după cum ne spune Evanghelia, primind o bucată de pâine și o bucată din pește, toate binecuvântate de Dătătorul de Viață, de Mântuitorul lumii”, a subliniat Mitropolitul Ardealului.

sursa foto: mitropolia-ardealului.ro/ Costin Chesnoiu
Icoană oferită în semn de recunoștință
La finalul Sfintei Liturghii, preotul Marius Munteanu i-a oferit Înaltpreasfințitului Părinte Laurențiu, din partea comunității, o icoană a Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, ca semn de recunoștință pentru vizita și binecuvântarea adusă bisericii și credincioșilor din Vasile Aaron.
„Trăim astăzi o mare bucurie, o bucurie plină de har pe care o simțim de fiecare dată când Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Laurențiu poposește în biserica noastră și săvârșește Sfânta Liturghie. Îi mulțumim cu toții Înaltpreasfinției Sale și îl așteptăm oricând cu mare drag în mijlocul nostru”, a spus pr. Marius Munteanu.
La Sfânta Liturghie, mulți dintre credincioșii prezenți s-au împărtășit cu Sfintele Taine, iar mesajul transmis de ierarh a fost unul de întărire duhovnicească pentru comunitatea parohială.
Duminica a fost astfel un prilej de rugăciune și comuniune pentru credincioșii din cartierul Vasile Aaron, în mijlocul cărora prezența Mitropolitului Laurențiu a adus, după cum au mărturisit reprezentanții parohiei, „o bucurie plină de har”.












