Liga 3. ACS Mediaș pierde „acasă“: 0-1 (0-0) cu ACS Tg. Mureș

ACS Mediaș a suferit prima înfrângere din acest sezon, pe teren propriu, 0-1 (0-0) cu ACS Tg. Mureș, pe Stadionul 8 Mai, într-un meci din cadrul etapei a 10-a a Ligii a 3-a, seria a 7-a. 

foto: captura video

ACS Mediaș a început în formula: Fabio Blaga – Gabriel Țala, Cristian Avram, Alin Dohotariu, Sergiu Gurei – Răzvan Greu, Mihai Stancu – Octavian Ursu, Raul Orlandea, Cătălin Tineiu – Lucian Noian.

Elevii lui Vâtcă au încercat întreaga partidă să desfacă apărarea compactă a oaspeților, iar ocaziile ivite au fost irosite. Medieșenii au lovit de 4 ori barele porții adverse, presiunea la poarta oaspeților crescând în actul secund.

foto: captura video

Și, cum în fotbal ocaziile ratate se răzbună, pe final, când s-au năpustit în atac pentru a lega 2 victorii (după 3-0 la CIL Blaj), medieșenii au fost surprinși pe un contraatac, fiind nevoiți să oprească acțiunea prin fault la marginea careului de 16 metri. Zidul așezat de Vâtcă a respins în prima fază, mingea a ajuns din nou la executantul Raul VIDRĂSAN, care a găsit de această dată culoarul potrivit pentru a lovi decisiv: 0-1. Era minutul 89.  
În etapa următoare, ACS Mediaș va întâlni, în deplasare FC Unirea Dej.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Descoperă mai multe la Ziarul Mesagerul de Sibiu

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura