Liceul cu cei mai puțini absenți la simularea de azi a Bacalaureatului

Astăzi, 29.03.2023, între orele 9.00 și 12.00, în toate unitățile de învățământ din județului Sibiu a fost susținută simularea probei E.d), probă specifică profilului, din cadrul examenului de Bacalaureat 2023, la disciplinele: fizică, chimie, biologie, informatică, geografie, logică, economie, sociologie, psihologie sau filosofie.

 

 

Foto: Mesagerul de Sibiu

Nu au existat probleme în privința organizării acestei simulări, toate unitățile de învățământ cu clase liceale putând accesa, multiplica și distribui subiectele la timp.

Din cei 2.701 elevi care puteau susține simularea probei E.d) a examenului de Bacalaureat 2023, au fost prezenți 2.265 elevi (83,85%), iar 436 elevi au absentat (16,15%).

Cei mai mulți absenți au fost înregistrați la Liceul Tehnologic „Independența” Sibiu (98 elevi, majoritatea de la forma de învățământ cu frecvență redusă), iar cei mai puțini absenți au fost la Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” Sibiu și la Liceul Tehnologic Cisnădie (1 – un absent).

În conformitate cu Anexa 1 la O.M.E. nr. 3.138 din 25.01.2023, Calendarul simulării probelor scrise ale examenului național de bacalaureat, în anul școlar 2022 – 2023, probele ce urmează a fi susținute este următorul:- 30 martie 2023 – Proba E) b) – probă scrisă – Limba și literatura maternă.

În data de 6 aprilie 2023 se vor comunica rezultatele la simularea examenului de Bacalaureat 2023, acestea neputând fi contestate.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*