Lia și Dan Perjovschi devin ambasadori ai Sibiului

Primarul interimar Astrid Fodor le va acorda artiștilor sibieni Lia și Dan Perjovschi titlul de ambasadori ai Sibiului. Acesta este un titlu onorific inițiat de către Asociația pentru Înfrumusețarea Orașului (AIOS).

Lia si Dan PerjovschiEvenimentul de decernare a titlului va avea loc astăzi, la ora 13.00, în curtea interioară a Primăriei Sibiu, au transmis reprezentanții AIOS.

Până în Capitală și înapoi

Lia și Dan Perjovschi s-au născut în Sibiu, în același an, 1961. Au învățat la aceeași școală, fiind împreună din clasa a V-a (câteodată chiar în aceeași bancă). Au absolvit Liceul de Artă din Sibiu, în 1980. Între 1985 și 1990 au locuit la Oradea și din 1990 până în 2010 la București. Din 2010, și-au mutat atelierele artistice la Sibiu, într-o clădire care ține loc de depozit, de bibliotecă și de locuință și care găzduiește și proiectele Liei Perjovschi de cercetare și educație artistică „Arhiva de artă contemporană și Muzeul cunoașterii”.

30 de evenimente pe an

În 2000, pentru câteva luni, soții Perjovschi au fost moderatorii singurei emisiuni culturale live „Totul la vedere” de pe canalul 1 al TVR, emisiune care a popularizat la nivel național arta și cultura contemporană. Împreună, Lia și Dan Perjovschi participa anual la aproximativ 30 de expoziții personale sau de grup, workshopuri, conferințe și simpozioane. Ei au expus la principalele muzee și centre de artă contemporane mondiale – MoMA New York, Tate Modern Londra, Centre Pompidou Paris, MACBA Barcelona, muzeul Ludwig Cologne, muzeul Vanabbe din Eindhoven, Moderna Museet Stockholm, Kiasma Helsinki, Moderna Galerija Ljubljana, Lenbachaus Munchen, Kunsthalle Basel – și au participat la numeroase bienale și trienale de artă internaționale, la Veneția, Sidney, Sao Paolo, Istanbul, Lyon, Moscova, Jakarta, Aichi, Incheon, Paris, de fiecare dată promovând oraşul Sibiu la cel mai înalt nivel. De când activează ca artiști profesioniști, cei doi sibieni au acumulat împreună peste o mie de evenimente artistice internaționale.

Asociația pentru Înfrumusețarea Orașului a mai decernat în trecut titlul de ambasador ai Sibiului jurnalistului Emil Hurezeanu și fostului consul al Germanieilan Sibiu, Thomas Gerlach.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Descoperă mai multe la Ziarul Mesagerul de Sibiu

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura