Legea pensiilor speciale, adoptată. Nu va desființa pensiile, iar unele modificări se finalizează abia peste 20 de ani

Proiectul de lege privind pensiile speciale a fost adoptat miercuri de Camera Deputaților, for decizional. Aceste pensii nu vor fi desființate, ci vor trece treptat la pensii pe bază de contributivitate până în 2043. Până în 2028 nu se schimbă mai nimic, scrie Monitorul de Cluj.

Foto: Declic

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, decizional, proiectul legii pensiilor speciale. Au fost înregistrate 209 voturi „pentru”, 27 „împotrivă” şi 17 abţineri.

Luni, Camera Deputaţilor adoptase acest proiect pentru a se reîntoarce la Senat pe motiv că mai multe amendamente aprobate „generau deosebiri majore de conţinut juridic” faţă de forma adoptată anterior de Camera superioară.

„Precizăm că amendamentele admise în timpul dezbaterilor generează deosebiri majore de conţinut juridic şi existenţa unei configuraţii deosebite, semnificativ diferite, a proiectului de Lege faţă de forma adoptată de Senat, precum şi faptul că devin aplicabile dispoziţiile art.75 alin.(4) şi (5) din Constituţia României. Astfel, în conformitate cu prevederile art. 116 alin.(4) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Legea se întoarce la Senat pentru a fi dezbătută în procedură de urgenţă”, scrie în raportul comisiilor de specialitate.

Senatul a aprobat miercuri aceste amendamente, iar proiectul a fost adoptat în aceeaşi zi, decizional, de Camera Deputaţilor.

Actul normativ vizează calcularea pensiilor de serviciu plecând de la vechimea în specialitate, reducerea procentului de calcul raportat la venitul obţinut şi alinierea stagiului de contributivitate minim la cel aplicat în sistemul public de pensii.

Camera Deputaţilor este for decizional.

Legea nu desființează pensiile speciale

Proiectul se referă la pensiile speciale ale magistraţilor, militarilor, diplomaţilor, funcţionarilor parlamentari, personalului Curţii de Conturi, aeronautic. Proiectul nu prevede desfiinţarea acestor pensii, ci trecerea treptată, eşalonată, la pensii pe bază de contributivitate până în 2043, a precizat preşedintele comisiei, Adrian Solomon (PSD). Vârsta de pensionare va crește treptat la 65 de ani pentru toți românii.

Printre cele adoptate, procurorii şi judecătorii se vor putea pensiona până în 2028 în aceleaşi condiţii ca până acum, adică indiferent de vârstă, dacă au 25 de ani vechime, şi beneficiind de o pensie în cuantum de 80% din indemnizaţia brută şi sporurile din ultima lună de activitate.

De aceleaşi condiţii de pensionare prevăzute de legile în vigoare vor beneficia şi pensionarii militari, în următorii cinci ani. Totodată, pensiile mai mari de 4.000 de lei net vor fi impozitate cu 15%.

Anexele legii arată că unele modificări la pensiile speciale se vor finaliza abia în 2043, peste 20 de ani, scrie defapt.ro într-o analiză. Până în 2026, când expiră PNRR, numărul lunilor care constituie baza de calcul a pensiilor magistraților, a militarilor și polițiștilor crește doar de la 12 la 17, iar la 300 de luni (adică ținta de 25 de ani) se va ajunge abia în 2043.

De asemenea, în cazul pensiilor pentru funcționarii parlamentari, în lege s-a introdus un „artificiu”, potrivit sursei citate. Foștii deputați și senatori care n-au mai fost aleși pot beneficia de pensie specială dacă au fost angajați la Parlament.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*