Legea alegerii Legislativului, aprobată: vot pe liste, prag de 5% şi peste 400 de parlamentari

Comisia de cod electoral a adoptat, marţi, în unanimitate, proiectul de lege privind alegerile parlamentare, stabilind că alegerile vor fi pe liste parlamentare, cu prag electoral de 5%, iar norma de reprezentare să fie un deputat la 73.000 locuitori şi un senator la 168.000 locuitori.

Potrivit acestei norme de reprezentare, vor fi 308 deputaţi la care se adaugă cei 18 deputaţi ai minorităţilor şi deputaţii de diaspora şi 134 de senatori.

Preşedintele comisiei, Mihai Voicu (PNL) a precizat că vor fi „300 şi un pic“ de deputaţi, nefiind stabilit clar numărul de parlamentari de diaspora, având în vedere că PNL va susţine dublarea numărului acestora de la 4 deputaţi de diaspora la 8 şi de la 2 senatori de diaspora la 4.

„Nu ştiu acum să vă spun cât vor fi 300 şi un pic de deputaţi şi proporţional senatorii. Sigur, că fiecare grup a avut o propunere, noi, de la liberali, am fi avut o propunere cu o normă un pic mai mare, dar, nefiind foarte multe diferite şi era necesar un vot de două treimi, toate grupurile s-au raliat la propunerea UDMR. În oninia mea, nu este tranşat numărul parlamentarilor de diaspora, propunerea noastră va fi să avem 8 deputaţi şi 4 senatori de diaspora, este propunerea PNL“, a spus Voicu.

El a spus că este cel mai mic număr de parlamentari de până acum.

„Este cel mai mic număr de parlamentari pe care l-am avut vreodată în România. Dacă ne referim la acel referendum, trebuie să citim referendumul complet, referendumul s-a referit la o singură Cameră şi cu 300 de parlamentari, atunci când Parlamentul va avea o singură Cameră atunci voi admite că o singură Cameră poate funcţiona cu 300 de aleşi, două camere nu pot funcţiona cu 300 de aleşi“, a explicat Voicu.

Vicepreşedintele comisiei, Gabriela Podașcă (PSD) a declarat că se reduce numărul de parlamentari, există un vot pe liste şi „cu siguranţă lucrurile vor merge mai bine decât până acum cu votul uninominal”.

„Vorbim de 308 deputaţi şi 134 de senatori, plus 18 minorităţi şi 4 plus 2 de la diaspora, asta înseamnă 330 de deputaţi. Ne raportăm la situaţia extrem de dificială a numărului mare de parlamentari“, a explicat Podaşcă.

Biroul Permanent al Senatrului va fi convocat miercuri la 14,30 pentru a lua act de depunerea proiectului de lege a alegerilor parlamentare şi va stabili termene pentru depunerea amendamentelor de către sentaori, a spus Voicu, arătând că miercurea viitoare se va acorda votul pe proiect în Senat.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Descoperă mai multe la Ziarul Mesagerul de Sibiu

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura