Proiectul „ABC media pentru copiii de la sat”, implementat de Asociația Casa Naturii, este finanțat prin Fondul pentru un viitor mai bun în comunități ediția 7, un program național de susținere a inițiativelor comunitare pentru educație, dezvoltat de Federaţia Fundaţiile Comunitare din România – FFCR cu sprijinul Lidl Romania și coordonat în Sibiu de Fundația Comunitară Sibiu.

Asociația Casa Naturii
Asociația Casa Naturii a încheiat proiectul „ABC media pentru copiii de la sat”, derulat în perioada martie–septembrie 2026 în satele sibiene Valchid, Mălâncrav și Laslea. 100 de copii au participat la activități de educație media bazate pe metode non-formale, jocuri și aplicații online și au învățat să pună sub semnul întrebării informațiile pe care le întâlnesc în mediul digital.
Inițiativa a fost concepută în contextul expunerii zilnice a copiilor la mediul online. Fără filtre personale asupra a ceea ce văd pe ecrane, copiii preiau informații fără să le pună la îndoială, cu atât mai mult în medii dezavantajate, unde nivelul de analfabetism funcțional este foarte ridicat. În ciuda tuturor pericolelor, în România nu există un plan educațional de alfabetizare media pentru copii vulnerabili, cu nevoi speciale sau cu nevoi de educație remedială.

Asociația Casa Naturii
Pentru a răspunde la aceste probleme, două cadre didactice specializate în lucrul cu copiii vulnerabili au conceput un Caiet al elevului pentru ABC media și un Ghid al profesorului. Caietul a fost parcurs integral în atelierele educaționale, copiii lucrând în echipe, dezbătând și creând propriile materiale educaționale pentru alți copii. Ghidul profesorului ajută adulții să înțeleagă elementele de bază ale educației media și să îi poată îndruma pe copii în procesul învățării.
Printre temele abordate în proiect s-au numărat media și informația, libertatea de exprimare, diferența dintre fapte și opinii, persuasiunea, dezinformarea și manipularea online, verificarea informațiilor și siguranța în mediul digital.

Asociația Casa Naturii
Astfel, copiii au atins probleme precum accesul la rețelele sociale. Concluzia a fost că riscurile pe rețelele sociale sunt prea mari pentru copiii sub 13 ani și că relațiile cu ceilalți pot fi menținute și prin mijloace mai sigure.
Proiectul se finalizează cu „ABC Media pentru copii” – un pachet educațional pentru alfabetizare media, format din caietul de lucru pentru elevi și îndrumarul pentru cadre didactice. Materialele educaționale folosesc un limbaj simplu, jocuri, aplicații online, exerciții practice și evită simpla memorare a unor definiții.
Pachetul poate fi folosit la clasă, în activități remediale, cluburi, programe after-school sau ateliere de educație non-formală și este disponibil gratuit pentru profesorii și părinții din întreaga țară.

Asociația Casa Naturii
Proiectul „ABC media pentru copiii de la sat” lasă astfel în urmă nu doar experiența celor 100 de copii care au participat la ateliere, ci și o resursă educațională care poate fi folosită în continuare de profesori și copii din alte comunități.
Despre Asociația Casa Naturii
Casa Naturii este un ONG activ în mediul rural, a cărui misiune este să sprijine tinerii să devină liderii satelor lor prin programe educaționale care încurajează gândirea critică, inițiativa, munca în echipă.












