Programul „O comunitate pentru sănătatea mintală”, inițiat de Consiliul Județean Sibiu și Spitalul Clinic de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda”, împlinește un an!

Foto: Consiliul Judetean Sibiu
„Peste 650 de elevi au discutat cu psihiatri și psihologi despre provocările cu care se confruntă: anxietate, depresie, bullying și cyberbullying, presiunea grupului și adicții.

Foto: Consiliul Judetean Sibiu
Alcoolul, tutunul, drogurile, medicamentele utilizate fără recomandare medicală, dar și folosirea excesivă a telefonului și a rețelelor sociale au fost printre subiectele abordate. Întâlnirile le-au oferit tinerilor ocazia să pună întrebări, să primească răspunsuri de la specialiști și să înțeleagă când și unde pot cere ajutor.

Foto: Consiliul Judetean Sibiu

Foto: Consiliul Judetean Sibiu
Programul a inclus și activități de informare și prevenție pentru profesori și părinți, astfel încât aceștia să poată recunoaște din timp semnele unor probleme și să le ofere copiilor sprijinul necesar.

Foto: Consiliul Judetean Sibiu
Programul continuă în anul școlar 2026–2027, cu întâlniri lunare între elevi și specialiști.

Foto: Consiliul Judetean Sibiu
Pentru că sănătatea mintală contează, iar o conversație poate fi primul pas spre ajutor”, transmite Consiliul Judetean Sibiu.












