Lăbuțe fericite, muzică și distracție la poalele cetății. PET FEST revine la Cisnădioara cu o ediție plină de surprize

Iubitorii de animale sunt așteptați în acest weekend la una dintre cele mai îndrăgite manifestări dedicate prietenilor necuvântători. PET FEST revine la Cisnădioara pentru cea de-a doua ediție și promite două zile pline de activități, socializare și distracție pentru întreaga familie.

sursa foto: Pet Fest/Silviu Filip

Evenimentul va avea loc în perioada 13-14 iunie 2026, între orele 13:00 și 22:30, la Baza Cetății Cisnădioara, iar accesul publicului este gratuit.

Organizatorii îi invită pe toți cei care iubesc animalele să petreacă un weekend într-o atmosferă relaxată și prietenoasă, unde patrupedele vor fi adevăratele vedete.

„Pregătiți pentru un weekend 100% pet friendly, cu energie multă, lăbuțe fericite și oameni inimoși? Noi daaa! Două zile de libertate, joacă la aer curat și atmosferă de festival, în care animăluțele sunt adevăratele VIP-uri”, transmit organizatorii.

Demonstrații de dresaj, concursuri și zone speciale pentru animale

Programul festivalului include numeroase activități dedicate atât animalelor de companie, cât și stăpânilor acestora.

Vizitatorii vor putea descoperi standuri ale expozanților din domeniul pet care, vor asista la demonstrații de dresaj și prezentări de rase, dar și la cursuri specializate pentru animale.

Nu vor lipsi concursurile și jocurile dedicate copiilor și familiilor, precum și zonele special amenajate pentru socializarea animalelor și a proprietarilor lor.

Pentru cei care doresc să se relaxeze, organizatorii au pregătit spații speciale de odihnă, completate de muzică și atmosfera specifică unui festival de vară.

sursa foto: Pet Fest/Silviu Filip

Muzică live și atmosferă de festival

Pe scena evenimentului vor urca artiștii:

  • Antract
  • Florin Thomits & Patricia Thomits

Concertele vor completa atmosfera unei manifestări care își propune să aducă împreună comunitatea iubitorilor de animale din județul Sibiu și nu numai.

Organizatori și parteneri

PET FEST este organizat de Asociația pentru Copil și Familie HEART, Casa de Cultură Cisnădie și Primăria Orașului Cisnădie, cu sprijinul Backyard Experience și al Shopping City Sibiu.

Organizatorii îi încurajează pe participanți să vină însoțiți de animalele de companie și să se bucure de un weekend dedicat prieteniei dintre oameni și necuvântătoare.

„Lăbuța sus dacă revii la ediția a II-a sau ni te alături pentru prima dată!”, este invitația lansată de organizatori către toți iubitorii de animale.