La Palatul Brukenthal din Avrig continuă Festivalul Cartofului (P)

În această perioadă, la Palatul Brukenthal din Avrig este în plină desfășurare „Festivalul Cartofului”. Acest eveniment este organizat deoarece dorim să ne arătăm considerația pentru faptul că pe aceste pământuri, în 1776, fostul guvernator al Transilvaniei, baronul Samuel von Brukenthal, cultiva pentru prima dată în regiune, cartoful, legumă ce a ajuns să dețină un rol deosebit de important în alimentația
omenirii.

Foto: Palatul Brukenthal Avrig

Dorim să începem cea de-a doua săptămână a „Festivalului Cartofului” la Palatul Brukenthal Avrig cu un eveniment culinar, la restaurantul și terasa complexului, în cadrul căruia vom prezenta noi preparate ce se vor putea regăsi în meniul special dedicat evenimentului. Desigur aceste preparate sunt acompaniate de specialitati traditionale cum ar fi purcelul si berbecuțul la protap, de pe plita încinsă, grătare, piept de pui și cârnați care completetază perfect preparatele din cartofi. Începând cu zilele acestea, oaspeții noștri vor putea găsi în oferta restaurantului noi preparate din bucătăria internațională (Franța, Germania, Austria, Elveția, Nepal) a cărui ingredient principal este cartoful, precum și diverse deserturi, băuturi răcoritoare sau alcoolice, potrivite pentru a însoți respectivele preparate.

De asemenea, în programul acestei săptămâni am inclus și o întâlnire în cadrul căreia persoanele interesate de cultura cartofului vor întâlni specialiști cu vechime în domeniul agricol, ce vor povesti despre importanța culturii cartofului pentru regiunea noastră, dar și despre soiuri cultivate, tehnologii aplicate în producție, alte informații interesante.

Până în 8 octombrie, în cadrul „Festivalului Cartofului”, la Palatul Brukenthal din Avrig se vor desfășura mai multe activități, caracterul
sărbătorii nefiind unul exclusiv culinar, gastronomic. Așadar, pe lângă prezentările unor preparate exclusiviste bazate pe cartofi, sesiunile de degustări, lansarea unor preparate din meniul special, cu recomandările de asezonare cele mai potrivite, experiențe culinare complexe,
reprezentanții Palatului Brukenthal din Avrig intenționează și organizarea unor activități altfel menite să omagieze cartoful, pentru
acestea fiind solicitat sprijinul unor colaboratori și potențiali parteneri din diverse domenii de activitate.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*