La Palatul Brukenthal Avrig poți petrece cu stil minivacanța de Sfântul Andrei și Ziua Națională a României. O plimbare cu trăsura de epocă – noutatea pregătită pentru oaspeții complexului baroc (P)

Se apropie cu pași repezi minivacanța de Sfântul Andrei și Ziua Națională a României iar ofertele de petrecere pentru această perioadă sunt numeroase, diverse și pentru fiecare buzunar.

Foto: Palatul Brukenthal Avrig

Cum este și normal, nici Palatul Brukenthal Avrig, recunoscut și apreciat ca unul dintre locurile  favorite de vacanță și relaxare, nu lipsește dintre ofertanții de pachete turistice pentru aceste zile speciale, administratorii complexului baroc situat între poalele Masivului Făgăraș și malul stâng al râului Olt propunând oaspeților o variantă de sejur în care elementele tradiționale se îmbină cu rafinament, eleganță, bun gust și servicii de cea mai înaltă calitate.
Noutatea absolută propusă de responsabilii Palatului Brukenthal Avrig pentru această minivacanță, este plimbarea cu trăsura de epocă, o
experiență care va transforma oaspeții complexului în adevărate VIP-uri, asemeni doamnelor, domnițelor și domnilor, baronilor și baroneselor care, în urmă cu peste două secole și jumătate, ajungeau pe aceste meleaguri, la invitația cunoscutului guvernator al Transilvaniei.

Plimbarea cu caleașca la Avrig pornește din curtea frumosului complex baroc și se va desfășura pe un traseu prin care vor fi puse în valoare
atât frumoasele grădini, dar și câteva din străzile și obiectivele importante din centrul localității. Birjarul ce va conduce oaspeții prin Avrig va face scurte opriri pe traseu, doar atât cât e nevoie pentru o amintire fotografică lângă câteva dintre cele mai importante repere ale orașului, astfel încât și această experiență să fie nu doar plăcută ci și complexă și cât se poate de interesantă.
Iarna are un farmec aparte la Palatul Brukenthal Avrig și chiar dacă în această perioadă natura nu mai este la fel de ofertantă, o plimbare prin grădini, o cură de aer rece, curat și liniște sau vizitarea expozițiilor permanente găzduite de complex, constituie experiențe care merită
trăite. Iar după plimbare, vă așteptăm la restaurantul nostru, în fața șemineului, unde vă puteți delecta cu o cană de ceai sau vin fiert și vă
puteți bucura, în continuare, de farmecul special al acestor zile premergătoare importantelor sărbători de iarnă.
Dacă alegeți să vă petreceți această minivacanță la noi, vă asigurăm că vom avea grijă ca sejurul dumneavoastră să fie special și din punct de vedere gastronomic, oferta pregătită cuprinzând cele mai importante preparate cu specific românesc, dar și mâncăruri din bucătăria
internațională.


Și pentru că urmează zile de sărbătoare, în zona din fața Oranjeriei vom încinge din nou plitele, pe care vom așeza la fript delicatese din carne de porc, pui sau miel, cârnăciori și mititei, dar și legume asortate, vom pune la foc ceaunele cu iahnie de fasole și vom monta rotisoarele, la care se vor frige lent cei mai fragezi purceluși de lapte și berbecuți. Nu va lipsi țuica fiartă, vișinata, afinata și vinul fiert, iar dacă veți simți nevoia, tot aici puteți încinge și o horă, cară să vă încălzească trupurile și inimile.

Atunci când doriți, puteți continua desfătarea culinară în restaurant, unde o să vă puteți bucura deja de un decor special de iarnă și o să vă
lăsați încântat de programul muzical special pregătit.
Așadar, vă așteptăm alături de noi la Palatul Brukenthal Avrig, unde vom petrece cu stil minivacanța de Sfântul Andrei și Ziua Națională a
României.
Cei interesați pot abține relații suplimentare și pot face rezervări prin email, la adresa office@palatulbrukenthalavrig.ro, sau telefonic,
la numărul 0726234417.
Vă așteptăm cu mare interes și ne bucurăm dacă o să fim gazdele dumneavoastră!

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*