Actorul japonez Kuranosuke Sasaki, cunoscut publicului sibian pentru rolul din spectacolul „Iona”, după Marin Sorescu a fost decorat de președintele României, Nicușor Dan. Acesta a primit Ordinul „Meritul Cultural”, în grad de Comandor, Categoria D – „Arta spectacolului”. Distincția îi este acordată pentru implicarea în proiecte care au dus dramaturgia și teatrul românesc pe scene internaționale.
(Maria-Antonia OANA)

Sursă foto: Mesagerul de Sibiu
Născut la Kyoto, Kuranosuke Sasaki are o carieră de peste două decenii în teatru, film și televiziune. Și-a început activitatea artistică în Japonia, iar în 1998 s-a mutat la Tokyo, unde și-a construit o carieră în lumea spectacolului.
De-a lungul timpului, a interpretat numeroase roluri în teatru și a apărut în producții cinematografice și de televiziune. Printre proiectele sale se numără și colaborările cu Silviu Purcărete, care au deschis un drum important între scena japoneză și teatrul românesc.
De la Aleea Celebrităților la o distincție națională
În cadrul celei de-a 32-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS), actorul a primit o stea pe Aleea Celebrităților, în semn de recunoaștere pentru activitatea sa artistică și pentru colaborările cu regizorul Silviu Purcărete.
Cei doi au lucrat împreună la mai multe spectacole, printre care „Richard III”, „Avarul” și „Iona”. Spectacolul „Iona”, realizat de Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu în colaborare cu Tokyo Metropolitan Theatre, îl are pe Sasaki în rolul principal și aduce pe scenă, în limba japoneză, una dintre cele mai cunoscute piese ale dramaturgiei românești.

Sursă foto: Mesagerul de Sibiu
Dacă la FITS actorul a fost sărbătorit pentru contribuția sa la lumea teatrului, noul titlu acordat este o recunoaștere la nivel național a acestei activități.
„Astfel, în semn de apreciere pentru contribuția importantă la consolidarea diplomației culturale și a dialogului dintre România şi Japonia, precum şi pentru implicarea în proiecte de anvergură menite să promoveze dramaturgia şi teatrul românesc la nivel internațional, Președintele Nicușor Dan a conferit Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Comandor, Categoria D – „Arta spectacolului”, domnului Kuranosuke Sasaki, actor, Japonia”, se arată în comunicatul transmis presidency.ro.











