Judeţul Sibiu și districtul Raska din Serbia fac primii pași în colaborare

O delegaţie oficială din districtul Raška, Republica Serbia, a fost prezentă ieri, 30 mai, la Consiliul Judeţean Sibiu, pentru a pune bazele unei viitoare cooperări între cele două administrații. Din delegaţia sârbă au făcut parte prefectul districtului Raška, Nebojsa Simovic, primarul oraşului Kraljevro, Predrag Terzic, managerul cabinetului primarului, Kristina Markovric, și resposabilul pe probleme de cooperare, Boban Suvocesmakovic.

Preşedintele Daniela Cîmpean, alături de vicepreşedinţii Marcel Luca şi Wiegand Fleischer, a avut o scurtă întrevedere cu oaspeţii sârbi în cadrul căreia le-a prezentat echipa de conducere a instituţiei şi a făcut o scurtă introducere despre oportunităţile pe care le oferă judeţul Sibiu.

În sala de şedinţe a Consiliului Judeţean Sibiu, a avut loc o întâlnire de lucru la care au participat prefectul Lucian Radu, viceprimarul Sibiului, Răzvan Pop, viceprimarul municipiului Mediaş, Christine Thellmann, rectorul ULBS, Ioan Bondrea, preşedintele şi directorul executiv al Camerei de Comerţ Sibiu, Gheorghe Aldea, respectiv Eugen Iordănescu, directorul Teatrului Naţional „Radu Stanca”, Constantin Chiriac, directorii instituţiilor de cultură aflate în subordinea Consiliului Judeţean Sibiu, Alin Chipăilă, preşedintele AJTS, consilierii judeţeni Beatrice Ungar (FDGR), Cătălin Stanciu (PSD) şi Laszlo Mihucz (PNL). De asemenea, au mai fost prezenţi Claudiu Gavrea, preşedintele Clubului Rotary, alături de mai mulţi membri ai clubului, printre care artistul sticlar Ion Tămâian şi Andrei Mihu, managerul Aria Clinic, dr. Maria Ciolan, managerul firmei Boromir, Mircea Ureche.

„Administrația județeană sibiană este una deschisă cooperărilor internaționale, având convingerea că fiecare parteneriat aduce plus valoare pentru județ. Prin această înfrățire ne propunem să dezvoltăm buna colaborare existentă deja în domeniul cultural şi sportiv”, a declarat Cîmpean, înaintea semnării intenţiei de cooperare între judeţul Sibiu şi districtul Raška.

Cooperarea vizează derularea unor programe, proiecte şi activităţi comune în domeniile administraţie publică, cultură, turism, sport, sănătate, asistenţă socială, economie şi industrii creative.

Programul delegaţiei sârbe la Sibiu a inclus o vizită în Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale Astra, la Spitalul de Pneumoftiziologie, în Zona Industrială Vest, la Aria Clinic şi la Boromir, iar în cursul zilei de astăzi, oaspeţii sârbi se vor deplasa în mai multe localităţi din Mărginimea Sibiului, declarată Destinaţie europeană de excelenţă pentru turism şi gastronomie, precum Răşinari, în staţiunea Păltiniş, Gura Râului, Sibiel, Sălişte.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Descoperă mai multe la Ziarul Mesagerul de Sibiu

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura