Județul Sibiu este o destinație care inspiră, iar tot ceea ce s-a clădit aici în domeniul turismului este preluat și replicat în alte zone ale țării (CP)

În cadrul Conferinței Internaționale „Destinații Vizionare 2024”, organizat la București sub patronajul Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, de către Institutul Orașe Vizionare, au fost prezentate cele mai relevante județe și municipii din România din domeniul turismului, categoria „Destinații vizionare 2024”.

Alături de județul Sibiu, au fost prezente județul Suceava și municipiile Brașov, Oradea și Iași, fiecare fiind recunoscut pentru felul activ în care reușește să crească atractivitatea zonei, prin organizarea de evenimente culturale, festivaluiri de teatru, muzică sau gastronomie.udețul Sibiu a crescut organic în privința ofertei turistice, odată cu momentul 2007 – Sibiu Capitală Culturală, continuând cu Regiunea Gastronomică Europeană 2019, cât și prin Programul de ecoturism „Anii Drumeției”, inițiat și finanțat de către Consiliul Județean Sibiu, proiect deja considerat drept model de bună practică în domeniul turismului prietenos cu mediul înconjurător.

Participanții au recunoscut și apreciat sprijinul constant pe care Consiliul Județean Sibiu și Asociația Județeană de Turism Sibiu le-au oferit entităților publice sau private din țară în legătură cu „modelul sibian” de dezvoltare turistică, experiența fiind împărtășită tuturor celor interesați.

Întâlnirea de astăzi a însemnat și începutul unor noi proiecte menite să promoveze județul Sibiu ca destinație turistică, atât pentru români, cât și pentru stăini.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*