Jinarii de pretutindeni se reunesc în weekend pe Plaiul Jinarilor. Programul evenimentului

Iubitorii tradițiilor populare autentice sunt așteptați la sfârșitul acestei săptămâni la întâlnirea anuală a jinarilor. Festivalul ”Sus pe muntele din Jina” a ajuns la ediția cu numărul 51.

Foto: Arhiva AJTS
Jinarii de pretutindeni se reunesc an de an pe Plaiul Jinarilor, în ultimul sfârșit de săptămână din luna iulie, la Festivalul ”Sus pe muntele din JINA”, organizat de peste o jumătate de secol în amintirea nedeilor de altădată.
Nedeia era un târg adevărat, la care fiecare aducea ceva de vânzare și venea să cumpere. Nedeia era și petrecere de munte și loc de întâlnire.
Și în acest an, preț de două zile, jinarii vor petrece împreună cu muzică, joc și multă voie bună.
Festivalul este cofinanțat de Consiliul Judetean Sibiu, prin Agenda culturală și dezvoltarea comunității a județului Sibiu.
Programul evenimentului

  Sâmbătă 29.07.2023 

            Ora 18.00

  • Spectacol susținut de formații tradiționale din județele Sibiu, Alba, Hunedoara, Vâlcea, Gorj, Argeș
      • Grupul „Doruri Sibiene” condus de prof. Izabela Tomiță
      • Clasa de suflători ai Școlii Populare de Arte și Meserii „Ilie Micu” din Sibiu, condusă de prof. Adrian Grecu
      • Fluierașii și Fanfara din Jina, instructor Dumitru Prodea
      • Grupul de dansuri populare al Școlii Gimnaziale Jina, instructori Miana și Alin Dancu
      • Soliști locali alături de invitații lor: Iliuță de la Jina, Larisa Săndescu, Ioana-Roxana Agârbiceanu, Cinăzan Alexandra, Sterp Vasile, Anisia Bebeșelea, Ionela Salcu, Andreea Bebeșelea, Filoftea Badea, Maria Danci, Răzvan Cizmar, Ionuț Andrieș

Prezintă: Adina și Cătălin Doinaș

Ora 22.00

      • Foc de artificii.

Duminică 23.07.2023 

            Ora 12.00

      • Deschiderea oficială

Ora 13.00

      • Spectacol susținut de Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul – Junii Sibiului”
      • Soliști:  Codruța Rodean, Bogdan Cioranu, Alina Pinca, Ionela Sterp, Geanina Gavrilă, Aurelian Adam, Alexandru Urs, Sebastian Stan, Răzvan Năstăsescu, Valentin Vădrariu, Dorinel Gavriluț, acompaniați de Orchestra de tineret a Ansamblului Folcloric Profesionist „Cindrelul – Junii Sibiului” condusă de prof. Adrian Grecu și Ansamblul folcloric „Ceata Junilor”, director Silvia Macrea
      • Recital susținut de Doriana Talpeș și formația.

Prezintă: Traian Stoiță

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*