Istoria sașilor din Transilvania la ceas de poveste și de sărbătoare

Poveștile, obiceiurile și istoria sașilor transilvăneni au prins din nou viață, vineri, în curtea interioară a Muzeului Brukenthal, odată cu lansarea a două cărți care au avut ca subiect sașii din Transilvania. Cărțile aparțin jurnalistei Ruxandra Hurezean și sunt rezultatul unei muncii riguroase, autentice și menită să aducă în prezent tradiția acestei etnii. Volumele se intitulează „Criț. Istoria, poveștile și viața unui sat de sași” și „Povestea sașilor din Transilvania. Spusă chiar de ei”, care sunt traduse și în limba germană.

La eveniment au participat Ruxandra Hurezean, scriitoarea celor două cărți, alături de Catrinel Pleșu și Beatrice Ungar, care au realizat traducerea celor două cărți, Andrei Pleșu, Michael Schmidt, președintele fundației cu același nume și Sofia Folberth din satul Criț. Totodată, printre participanți s-au aflat primarul Sibiului, Astrid Fodor, Martin Botesch, președinte FDGR Transilvania, Jurgen Porr, președintele FDGR, publicistul Emil Hurezeanu, Ioan Bondrea, rectorul Universității Lucian Blaga din Sibiu, Sabin Luca, directorul Muzeului Brukenthal, oameni de cultură și etnici germani prezenți la Întâlnirea Sașilor, ce a avut loc în weekend-ul trecut.

„Vă mulțumesc că sunteti alături de noi. Am plecat de la curiozitatea de a afla poveștile acestor oameni, ce anume i-au făcut să rămână, când toți ceilalți au plecat în Germania. Dincolo de patrimoniu cultural am încercat să aflu cum supraveițuiesc. În miezul fiecărei povești de viață veți descoperi și istoria sașilor, una trăită pe viu“, a spus Ruxandra Hurezean.

Volumul „Povestea sașilor din Transilvania. Spusă chiar de ei” include 12 povești de viață ale unora dintre sașii care au rămas sau s-au întors în România post-comunistă. Poveștile sunt „spuse chiar de ei”, deoarece sunt reportaje realizate cu mijloace jurnalistice pe parcursul câtorva ani, începând din 2008 până în 2016.

Cel de-al doilea volum al Ruxandrei Hurezean, „Criț. Istoria, poveștile și viața unui sat de sași”, descrie în amănunt, într-un stil viu și autentic, istoria satului Criț, văzută prin ochii Sofiei Folberth, care, la 95 de ani este cea mai în vârstă săsoaică din zonă. Sofia trăiește în Germania, dar se întoarce în fiecare primăvară în satul ei natal unde primește turiști din toate colțurile lumii cărora le povestește cu răbdare istoria satului.

Fundația Michael Schmidt are ca scop principal conservarea patrimoniului cultural săsesc, precum și dezvoltarea de proiecte educaționale pentru promovarea limbii germane în România.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*