În depozitele Serviciul Județean Sibiu al Arhivelor Naționale se păstrează documente care spun povești pe care manualele de istorie nu le pot reda. Printre ele se află jurnalul de front al învățătorului Nicolae Avram, un român din Transilvania mobilizat în armata austro-ungară în timpul Primului Război Mondial. Trei carnete scrise cu creionul și stiloul, păstrate vreme de peste un secol, surprind viața de pe front, dorul de casă, speranța unirii și emoțiile soldaților români obligați să lupte sub un alt drapel. Documentul, păstrat astăzi la Serviciul Județean Sibiu al Arhivelor Naționale, reprezintă una dintre cele mai valoroase mărturii personale despre război.
(Margareta LUPU)
sursa foto: Mesagerul de Sibiu/fotografii păstrate la Serviciul Județean Sibiu al Arhivelor Naționale
O istorie scrisă în trei carnete
Puțini știu că, dincolo de rafturile și cutiile de arhivă, Serviciul Județean Sibiu al Arhivelor Naționale păstrează adevărate comori documentare. Printre acestea se află și jurnalul de front al lui Nicolae Avram, un document rar, care oferă o perspectivă directă asupra Primului Război Mondial, văzut prin ochii unui român din Transilvania obligat să lupte în armata austro-ungară.
Nicolae Avram s-a născut în 1886, la Dostat, în județul Alba, fiind primul intelectual din familia sa. A absolvit Școala Normală din Blaj și a devenit învățător. În 1914, odată cu izbucnirea războiului, a fost mobilizat ca sergent sanitar în Regimentul 64 Infanterie. Doi ani mai târziu avea să dezerteze și să treacă munții în România.
Cele trei carnete ale sale au fost donate Serviciului Județean Sibiu al Arhivelor Naționale de fiul său, Ion Avram, și sunt păstrate astăzi în colecțiile Serviciul Județean Sibiu al Arhivelor Naționale.
„În depozitele Arhivelor Naționale se păstrează nu doar acte administrative sau documente oficiale, ci și povești de viață care completează istoria. Jurnalul lui Nicolae Avram este una dintre cele mai valoroase mărturii personale despre Primul Război Mondial, pentru că ne arată războiul prin ochii unui om obișnuit, nu prin rapoarte militare sau documente oficiale”, explică dr. Mariana Țăranu, șeful Serviciul Județean Sibiu al Arhivelor Naționale.
sursa foto: Mesagerul de Sibiu/fotografii păstrate la Serviciul Județean Sibiu al Arhivelor Naționale
sursa foto: Mesagerul de Sibiu/fotografii păstrate la Serviciul Județean Sibiu al Arhivelor Naționale
Viața de pe front, între tunuri și dorul de casă
Carnetele acoperă perioade diferite ale războiului, începând din octombrie 1914 și până în toamna anului 1916. Unele pagini sunt scrise mărunt, cu creionul, altele cu stiloul, iar multe au fost greu de descifrat.
În zilele de liniște, Nicolae Avram nota impresii despre natură, despre camarazi și despre dorul de casă.
Una dintre cele mai emoționante însemnări este cea din 15 septembrie 1915:
„Eram într-o pădure frumoasă, mare, de brad, în rezervă… Seara stăm lângă foc. Un glas de fluier duios ne aduce aminte de ciobanul din Ardeal. Iar un gramofon se auzea scârțâind prin noapte, reamintind și el cutare casă în care am petrecut cu gramofon.”
„Aceste pagini ne arată că războiul nu înseamnă doar lupte. În jurnal găsim teamă, nostalgie, speranță și foarte multă umanitate. Sunt detalii pe care documentele oficiale nu le pot surprinde”, spune dr. Mariana Țăranu.
sursa foto: Mesagerul de Sibiu
Pacea, cea mai mare dorință
La doar câteva luni după izbucnirea războiului, învățătorul nota o rugăciune impresionantă.
La 25 octombrie 1914, scria:
„Doamne Dumnezeule… destul ne-ai certat, Doamne, dă gând bun conducătorilor noștri lumești să pună pace…”
În aceeași zi consemna și speranța că România va rămâne neutră, pentru a evita un conflict între românii aflați de o parte și de alta a Carpaților.
sursa foto: Mesagerul de Sibiu
Sibiul, văzut din tranșee
Una dintre cele mai valoroase părți ale jurnalului este cea referitoare la campania românească din Transilvania din 1916 și la luptele pentru Sibiu.
Nicolae Avram urmărea cu atenție veștile care ajungeau pe front și nota informațiile primite prin comunicatele militare sau din zvonurile soldaților.
La 29 august 1916 scria:
„Românii atacă cu puteri mari la Turnu Roșu și Predeal.”
Doar câteva zile mai târziu avea să noteze vestea care i-a tulburat pe soldații ardeleni:
„Sibiul a căzut din 30.”
În aceeași însemnare apare drama românilor mobilizați în armata austro-ungară.
Un camarad, Aron Pap, era: „amărât pe România; că el acum ce mai face?”
pentru că în ziua în care trupele române au intrat în Sibiu, „la companii s-au cerut feciori să meargă în luptă contra României.”
„Aceste însemnări sunt extrem de importante pentru istoria locală. Ele surprind reacția soldaților români aflați pe front în momentul în care aflau că luptele se apropie de casele lor și că ar putea fi obligați să lupte chiar împotriva propriului neam”, subliniază dr. Mariana Țăranu.
sursa foto: Mesagerul de Sibiu/fotografii păstrate la Serviciul Județean Sibiu al Arhivelor Naționale
sursa foto: Mesagerul de Sibiu/fotografii păstrate la Serviciul Județean Sibiu al Arhivelor Naționale
Românii dintre două lumi
Jurnalul vorbește și despre presiunile la care erau supuși românii din Transilvania.
Nicolae Avram notează arestările preoților și învățătorilor considerați favorabili României, deportările și procesele acestora, dar și zvonurile despre execuții.
Într-o altă însemnare remarcă faptul că românii din Bucovina erau deja afectați de politicile de deznaționalizare:
„Un ucrainean din Bucovina spune că e român gr. ort., dar nu știe românește. La ei în biserică, într-o strană cântă românește, în alta rusește.”
Totodată, jurnalul surprinde diferența pe care soldații români o făceau între camarazii lor și militarii austrieci sau unguri. După un eșec al armatei române în Dobrogea, Avram nota cu amărăciune: „Vestea o spun cu plăcere străinii la ai noștri.”
sursa foto: Mesagerul de Sibiu/fotografii păstrate la Serviciul Județean Sibiu al Arhivelor Naționale
sursa foto: Mesagerul de Sibiu/fotografii păstrate la Serviciul Județean Sibiu al Arhivelor Naționale
Un jurnal care completează istoria
Însemnările lui Nicolae Avram se opresc în noiembrie 1916, când acesta dezertează și trece în România. După Marea Unire revine acasă, devine învățător și director de școală, iar până la moarte, în 1968, rămâne unul dintre oamenii respectați ai comunității din Drașov.
Pentru istorici, însă, adevărata moștenire rămâne jurnalul.
„Aceste carnete sunt mai mult decât simple însemnări personale. Ele completează imaginea Primului Război Mondial și ne ajută să înțelegem ce simțeau românii din Transilvania, prinși între obligația față de imperiu și dorința de a-și vedea împlinit idealul național. Astfel de documente demonstrează că Arhivele Naționale păstrează adevărate comori, care încă mai au multe povești de spus”, afirmă dr. Mariana Țăranu.
La peste un secol de la război, cele trei carnete scrise de Nicolae Avram rămân una dintre cele mai emoționante mărturii păstrate la Serviciul Județean Sibiu al Arhivelor Naționale. Sunt pagini în care istoria mare se împletește cu destinul unui om obișnuit și care demonstrează că, uneori, cele mai valoroase povești nu se află în manuale, ci în liniștea depozitelor de arhivă.
