Iresponsabilitatea uimitoare a unui șofer

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săliște au reținut ieri un bărbat în vârstă de 38 de ani, din Săliște, cercetat penal pentru conducere fără permis, respectiv conducere sub influența alcoolului.

FOTO: Mesagerul de Sibiu

În fapt, la data de 16 aprilie a.c., în jurul orei 20,00, persoana în cauză ar fi condus un autoturism pe strada Livezii deși nu deține acest drept, refuzând totodată testarea cu aparatul etilotest.

Aflat într-o vădită stare de ebrietate, bărbatul a fost însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge, cele două probe recoltate rezultând în valori de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

În baza probatoriului administrat în cauză, polițiștii au luat măsura reținerii bărbatului pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Orașului Săliște, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Săliște.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*