Ionuț Buzean: „Suntem în discuții, consider eu, avansate“

ACS Mediaș continuă demersurile pentru a-și desfășura activitatea pe Stadionul Gaz Metan. Cu antrenori, jucători, staff care s-au antrenat, au jucat și s-au bucurat pentru performanțele fotbalului medieșean acolo, clubul caută înțelegere în continuare la conducerea Transgaz. Președintele Ionuț Buzean speră că demersurile se vor încheia cu succes. „Suntem în discuții, consider eu, avansate. Sperăm să obținem stadionul, este păcat pentru că-l avem acolo, lângă noi. Pe baza 8 mai nu ne putem desfășura activitatea în condiții bune. Pe un singur teren avem 420 de copii, adică 13 grupe care își desfășoară în paralel cu noi activitatea acolo”, mai spune Ionuț Buzean.

foto> facebook

Tot mai aproape de startul în ultima parte a sezonului, ACS Mediaș continuă seria amicalelor, dar și a transferurilor. Sâmbătă, echipa medieșeană a câștigat cu scorul de 2-0 partida amicală disputată în deplasare cu Avântul. A fost al 5-lea amical din acest an, de această dată în compania unei echipe aflate în aceeași serie cu medieșenii în Liga a 3-a.

ACS Mediaș a început partida în formula Fabio Blaga, Cristian Maxim, Cristian Avram, Csongor Berkeczi, Alex Vodă, Alexandru Luca, Benjamin Hanzu, Tudor Man, Mihai Petra, Bogdan Rotar și Szilard Magyari. În actul secund au intrat toți jucătorii înscriși pe foaia de joc.

Un gol pe repriză

ACS Mediaș a marcat câte un gol în fiecare dintre cele două reprize. A fost 1-0 la pauză pentru medieșeni, în urma golului marcat de Szilard Magyari și 2-0 la final, grației reușitei semnate de Lucian Noian, jucător intrat pe teren în actul secund. Gruparea de pe Târnava Mare a bifat astfel al doilea succes în meciurile amicale din pauza de iarnă. Următoarea partidă de verificare pentru ACS Mediaș va fi săptămâna viitoare. Vineri, 23 februarie, medieșenii vor întâlni pe teren propriu CS Universitar din Alba Iulia.

Fundaș cu experiență

Attila Csongor Berkeczi este noul jucător al ACS Mediaș. În vârstă de 23 ani, acesta evoluează pe postul de fundaș central. „Bine ai venit, Berkeczi Attila Csongor! Noul nostru jucător în vârstă de 23 de ani este născut la Odorheiu Secuiesc, pe data de 15 mai 2000 și evoluează pe postul de fundaș central. A mai trecut pe la echipe cum ar fi AFC Odorheiu Secuiesc și FC Csikszereda-Miercurea Ciuc. Acesta a ajuns la echipa noastră după un acord de transfer cu echipa AFC Odorheiu Secuiesc. Mult succes, Csongi!” a fost mesajul transmis de ACS Mediaș pe pagina sa oficială. Attila Csongor Berkeczi a oferit și primele sale declarații la Mediaș. „Am ales Mediaşul pentru că am văzut că au un proiect frumos cu condiții și cu oameni serioși. Un alt motiv pentru care am ales clubul acesta, este pentru că am lucrat în trecut cu antrenorul Mihai Ianc și am avut rezultate bune împreună. Îmi doresc să câștigăm meciurile și să avem performanță și clubul să își atingă obiectivele propuse. ⁠⁠ Rog suporterii să vină cât mai mulți la stadion, să ne susțină și împreună să facem ceva frumos pentru Mediaș!” a declarat Attila Csongor Berkeczi.

Transferuri utile

ACS Mediaș s-a întărit serios în pauza de iarnă. Gruparea de pe Târnava Mare și-a asigurat serviciile unor jucători cu experiență în primele două ligi, dar și a unor tineri de perspectivă. Alexandru Luca, Antonio Dumitru, Cristian Balgiu și Sorin Șerban au semnat în ultimele zile cu ACS, iar ultimul venit  este Attila Csongor Berkeczi. „Am încercat să aducem jucători care să ne ajute pentru îndelinirea obiectivul nostru, care este accederea în play-off-ul Ligii a treia. Sunt niște jucători cu experiență, un capitol la care noi am avut de suferit în prima parte acestui sezon. Sper ca, împreună, să avem rezultate foarte bune. Sunt jucători buni, care, eu consider, că sunt cu mult peste nivelul Ligii a 3-a”, a declarat Ionuț Buzean, președintele ACS Mediaș.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*