Ion Caramitru ar fi împlinit azi 80 de ani (VIDEO)

Actorul Ion Horia Leonida Caramitru s-a născut în Bucureşti, la 9 martie 1942.
A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „Ion Luca Caragiale” Bucureşti (1964), clasa profesor Beate Fredanov, conform CineMagia.ro – www.cinemagia.ro, citat de AGERPRES.

A debutat în 1964 pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, în piesa „Eminescu”, de Mircea Ştefănescu, regia Sică Alexandrescu.
Actor şi regizor al Teatrului „Lucia Sturdza Bulandra” (din 1965), fiind, în perioada 1990-1993, şi director general al acestui teatru. A interpretat peste 60 de roluri în piese de Shakespeare, Cehov, Pirandello, Buchner, Bernard Shaw, Alfred de Musset, Süto Andras, Rolf Hochhuth şi alţii. A colaborat cu mari regizori ai scenei româneşti, precum Sică Alexandrescu, Moni Ghelerter, Liviu Ciulei, Vlad Mugur, Andrei Şerban, Radu Penciulescu, Alexandru Tocilescu, Cătălina Buzoianu.

Ion Caramitru a fost şi un foarte apreciat actor de film. Dintre zecile de pelicule în care a apărut în roluri importante merită menţionate producţiile: „Pădurea spânzuraţilor”, film premiat la Cannes, în 1965, pentru regie (Liviu Ciulei), „Iarba verde de acasă”, în regia lui Stere Gulea (1978), „Ecaterina Teodoroiu”, regia Dinu Cocea. De asemenea, Caramitru este cunoscut publicului şi pentru rolul Socrate din celebra serie „Liceenii”. Talentul său, remarcat de producătorii din străinătate, l-a recomandat pentru roluri în filme precum „Kafka” (1991), regia Steven Soderbergh, alături de Jeremy Irons şi Theresa Russell, „Mission: Impossible”, regia Brian de Palma, sau minunatul rol Count Fontana din „Amen” (2002), regia Costa Gavras.

 

A fost profesor de arta actoriei la Academia de Teatru şi Film.
A ocupat funcţia de preşedinte al Uniunii Teatrale din România (UNITER) de la înfiinţarea acesteia, la 15 februarie 1990.
În cariera teatrală şi cinematografică, a fost recompensat cu numeroase premii şi distincţii. Premii teatrale: în 1975, 1979, 1981 şi 1985 a fost desemnat „Cel mai bun actor al anului”. Premii pentru film: Premiul revistei „Cinema”, pentru interpretare (1976); „Premiul Asociaţiei Cineaştilor” (1980); „Premiul special al juriului” pentru rolul principal din filmul „Luchian”, la Festivalul Naţional al Filmului, Costineşti (1984). Decorat, în 1995, de Regina Elisabeta a Marii Britanii cu titlul de „Cavaler de Onoare al Ordinului Imperiului Britanic”. În 2008 a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii de Arte „George Enescu” din Iaşi, iar la 20 septembrie 2018, a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice din Chişinău.

A primit, la 28 martie 2011, Premiul de Excelenţă al Uniunii Teatrale din Republica Moldova (UNITEM), în cadrul Galei Premiilor UNITEM 2011.

La 18 martie 2013, Ion Caramitru, a primit premiul la secţiunea „Teatru”, decernat în cadrul Galei Premiilor Radio România Cultural, pentru modul în care a organizat programul „Caragiale – 2012” al Naţionalului bucureştean, derulat cu prilejul împlinirii a 160 de ani de la naşterea lui I.L. Caragiale şi a 100 de ani de la moartea celebrului dramaturg, eveniment care a înregistrat un real succes.

În zilele de 21-22 decembrie 1989, s-a numărat printre conducătorii manifestaţiilor anticomuniste din Bucureşti. La 22 decembrie 1989, în fruntea unei coloane de manifestanţi, a pătruns în clădirea Televiziunii Române, fiind primul care a anunţat pe postul naţional de televiziune înlăturarea dictaturii.

Membru al Consiliului Provizoriu al Frontului Salvării Naţionale, constituit şi anunţat populaţiei în seara zilei de 22 decembrie 1989, apoi membru al Biroului Executiv al Consiliului Frontului Salvării Naţionale şi preşedinte al Comisiei pentru cultură (din 27 decembrie 1989); membru al Biroului Executiv şi vicepreşedinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională, răspunzând de Comisia pentru cultură şi probleme de tineret (februarie 1990-mai 1990).

Alături de activitatea dedicată teatrului, s-a manifestat ca membru marcant al Alianţei Civice.
La 11 decembrie 1996, a fost desemnat ministru al Culturii odată cu învestirea guvernului Victor Ciorbea. Ulterior, s-a înscris în PNŢCD. În cabinetele prezidate de Radu Vasile şi Mugur Isărescu a deţinut acelaşi portofoliu până la sfârşitul anului 2000.

A fost director general al Teatrului Naţional I.L. Caragiale Bucureşti, din 2 iunie 2005.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*