Societatea Piețe Sibiu S.A. a continuat în 2025 programul de investiții și modernizare a spațiilor comerciale din municipiul Sibiu, vizând atât piețele agroalimentare, cât și Târgul Obor. Intervențiile au avut ca scop principal îmbunătățirea infrastructurii, creșterea siguranței și adaptarea serviciilor la cerințele actuale.

Foto: Mesagerul de Sibiu
În Piața Cibin, lucrările au inclus reparații ale platformei betonate din zona Cibin II, refacerea gardurilor și modernizarea spațiilor comerciale din zidărie. De asemenea, au fost montate corpuri de iluminat cu LED pe întreg perimetrul, iar pentru sprijinirea producătorilor locali au fost realizate 30 de mese din lemn dedicate acestora.

foto: Mesagerul de Sibiu
Investițiile cele mai importante au fost realizate în Târgul Obor, unde au fost implementate soluții moderne de infrastructură și digitalizare. Printre acestea se numără instalarea unui sistem de supraveghere video conectat la dispecerat, introducerea unui sistem de acces cu bariere automate în parcare – care permite inclusiv plata prin cod QR – precum și refacerea gardurilor din beton prefabricat. În paralel, au fost realizate lucrări de întreținere și organizare a spațiilor, inclusiv marcaje pentru sectoarele comerciale și amenajarea zonelor destinate vânzării de autovehicule.
Datele arată un grad variabil de ocupare în piețele agroalimentare, de la aproximativ 5% în extrasezon până la peste 75% în perioadele de vârf. În Târgul Obor, sectorul destinat comercializării obiectelor de ocazie oferă peste 450 de locuri, ocuparea acestora fiind influențată de sezon, condițiile meteo și nivelul cererii. Târgul rămâne un punct de atracție important, cu aproximativ 4.000 de vizitatori în fiecare duminică.

foto: Mesagerul de Sibiu

foto: Mesagerul de Sibiu











