Investiții record, în guvernarea Ciolacu (CP)

„Guvernul Ciolacu a reușit performanța de a mobiliza resursele țării pentru investiții fără precedent în ultimii 5 ani, în pofida contextului general extrem de dificil. Aceste investiții au antrenat mai multă forță de muncă în economie, ceea ce a condus la un număr record de angajați și la o majorare a salariilor, ceea ce a generat resurse la buget pentru creșterea sănătoasă a pensiilor.

FOTO: PSD Sibiu

Semnificativ este că statul și mediul privat au avut o pondere relativ egală în totalul investițiilor nete de 38,3 miliarde de euro, realizate în 2023, ceea ce denotă că România rămâne atractivă și de încredere pentru investitori.

Cifrele vorbesc! Investițiile totale nete de 38,3 miliarde de euro din 2023 au fost mai mari cu 26% față de cele din 2022 și duble, față de 2019!

Investițiile au ajuns motor de creștere economică, așa cum premierul Marcel Ciolacu a asumat în programul de guvernare, arătând că e posibil și necesar ca investițiile publice în România să ajungă la 10% din PIB!

Pe lângă marile investiții publice în infrastructură, unde Ministerul Transporturilor condus de Sorin Grindeanu a reușit performanțe fără precedent, în majoritatea județelor țării se investește în obiective care cresc standardul de viață al cetățenilor (apă-canal, drumuri, parcuri, creșe, școli, unități medicale etc).

În următorii 5 ani, PSD asumă investiții publice pe peste 150 de miliarde de euro, finanțate din bugetul național și din fonduri europene” – PSD Sibiu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*