Investiții mai mari pentru turismul montan din Sibiu! Refugiul Prejba și belvederea Bătrâna primesc finanțare suplimentară

Două obiective importante pentru iubitorii muntelui vor putea fi construite cu bugete majorate, după ce primele licitații nu au atras nicio ofertă. Valoarea alocată Refugiului montan Prejba ajunge la 1,24 milioane de lei, fără TVA, iar pentru Punctul de belvedere Bătrâna suma crește la 524.000 de lei. Banii provin din economiile realizate în cadrul unui proiect european de 10,4 milioane de lei, dedicat protejării și valorificării turistice a munților Cindrel, Lotru și Făgăraș.

(Redactia)

sursa foto: Daniela Cîmpean facebook

Vești bune pentru dezvoltarea turismului montan din județul Sibiu. Documentațiile pentru construirea Refugiului montan Prejba și a Punctului de belvedere Bătrâna au fost publicate în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), iar valorile estimate ale celor două contracte au fost majorate pentru a crește șansele ca investițiile să atragă ofertanți.

Pentru Refugiul montan Prejba, suma alocată a fost stabilită la 1,24 milioane de lei, fără TVA, cu aproximativ 449.000 de lei mai mult față de estimarea inițială. În cazul Punctului de belvedere Bătrâna, valoarea contractului scos la licitație a crescut de la 375.000 de lei la 524.000 de lei, fără TVA.

sursa foto: Daniela Cîmpean facebook

Majorarea bugetelor vine după ce, la procedurile de achiziție precedente, nu au fost depuse oferte. Potrivit anunțului, companiile interesate au considerat că valorile estimate inițial erau prea mici pentru realizarea lucrărilor.

Fondurile suplimentare provin din economiile realizate în cadrul proiectului „Protejarea și valorificarea în scop turistic a patrimoniului natural și creșterea siguranței turiștilor în zona munților Cindrel, Lotru și Făgăraș, județul Sibiu”. Pentru acest proiect au fost obținute 10,4 milioane de lei prin Programul Regiunea Centru 2021–2027.

Prin redirecționarea economiilor către cele două investiții, autoritățile urmăresc să dezvolte infrastructura turistică montană, să facă traseele mai atractive și să contribuie la creșterea siguranței celor care aleg să exploreze munții județului Sibiu.

sursa foto: Daniela Cîmpean facebook