Investiții de aproape 10 milioane de lei în munții județului

Consilierii județeni sibieni se reunesc joi, 26 martie, în ședință ordinară, cu 13 puncte pe ordinea de zi. Printre ele, un proiect de hotărâre care vizează aprobarea documentațiilor tehnico-economice și a indicatorilor tehnico-economici, la faza Proiect Tehnic, pentru trei investiții incluse în proiectul „Protejarea și valorificarea în scop turistic a patrimoniului natural și creșterea siguranței turiștilor în zona munților Cindrel, Lotru și Făgăraș, județul Sibiu”.  Valoarea totală a celor trei obiective ajunge la 9.858.690,08 lei cu TVA, din care lucrările de construcții-montaj (C+M) însumează 5.670.573,71 lei cu TVA, potrivit documentației supuse aprobării.

(Redacția)

Foto: Consiliul Județean Sibiu

Proiectul de hotărâre aflat pe ordinea de zi a Consiliului Județean Sibiu prevede aprobarea documentațiilor la faza Proiect Tehnic pentru trei obiective distincte, menite să combine dezvoltarea turistică cu creșterea siguranței în zona montană a județului.

Primul obiectiv vizează construirea unui punct de belvedere și observare avifaunistică în localitatea Rășinari. Pentru această investiție, valoarea totală este estimată la 835.260,19 lei cu TVA, din care 453.891,88 lei reprezintă lucrări de construcții-montaj. Construcția ar urma să aibă o suprafață de 50 de metri pătrați, iar durata estimată de execuție este de 10 luni.

sursa foto: Mesagerul de Sibiu

Al doilea obiectiv se referă la construirea unui refugiu turistic pentru situații de urgență, cu o valoare totală de 1.319.508,08 lei cu TVA. Din această sumă, 847.912,87 lei reprezintă lucrări C+M. Refugiul ar urma să aibă o suprafață construită de 60,76 metri pătrați, iar durata de execuție este estimată la 8 luni.

Cea mai mare investiție din pachet este reabilitarea, modernizarea și dotarea Bazei Salvamont Bâlea Lac, județul Sibiu, unde valoarea totală propusă ajunge la 7.703.921,81 lei cu TVA. Lucrările de construcții-montaj sunt estimate la 4.368.768,96 lei, iar suprafața construită este de 246,65 metri pătrați. Durata estimată pentru execuția acestui obiectiv este de 12 luni.

Proiect finanțat prin Programul Regiunea Centru

În referatul de aprobare se arată că investițiile fac parte dintr-un proiect mai amplu finanțat prin Programul „Regiunea Centru” 2021–2027, în cadrul priorității dedicate turismului sustenabil.

Contractul de finanțare, cu numărul 200/04.02.2025, a fost încheiat între ADR Centru, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul „Regiunea Centru”, și parteneriatul format din UAT Județul Sibiu, UAT comuna Rășinari, UAT comuna Cârțișoara și UAT comuna Sadu, lider de parteneriat fiind Județul Sibiu.

Administrația județeană arată că nevoia acestor investiții vine din dorința de a valorifica potențialul natural al zonei sudice a județului, în special în masivele Cindrel, Lotru și Făgăraș, în paralel cu îmbunătățirea condițiilor de siguranță pentru turiști și pentru intervențiile Salvamont.

De la faza SF și DALI la Proiect Tehnic

Documentele arată că, încă din 30 ianuarie 2025, Consiliul Județean Sibiu a aprobat, prin Hotărârea nr. 23/2025, documentațiile tehnico-economice actualizate la fazele SF și DALI, în vederea contractării finanțării. Ulterior, după procedura de achiziție pentru serviciile de proiectare, în 16 iulie 2025 au fost încheiate contractele de proiectare pentru fiecare dintre cele trei obiective. Acestea au acoperit etapele de DTAC, DTOE, proiect tehnic, verificare tehnică de calitate și asistență tehnică din partea proiectantului.

În această etapă, Consiliul Județean solicită plenului aprobarea documentațiilor și a indicatorilor la faza Proiect Tehnic, pas necesar pentru transmiterea lor către finanțator și pentru continuarea implementării proiectului.

Ședință ordinară joi, 26 martie. VEZI AICI proiectul ordinii de zi

Proiectul este inclus pe ordinea de zi a ședinței ordinare a Consiliului Județean Sibiu de joi, 26 martie 2026, de la ora 15:00, convocare publicată pe site-ul instituției, în secțiunea dedicată evenimentelor și ședințelor Consiliului Județean.

Dacă proiectul va fi aprobat, administrația județeană va putea merge mai departe cu transmiterea documentațiilor către finanțator și cu următoarele etape procedurale necesare pentru implementarea efectivă a investițiilor.