Investiții de 1,5 milioane de Euro în platforma Independența Sibiu (P)

Independența Sibiu S.A., companie în care Transilvania Investments este acționar majoritar, încheie o primă fază din proiectul de reabilitare a spațiilor industriale de pe platformă, o investiție de 1,5 milioane de Euro. Scopul final este de a reintegra vechile hale de producție în circuitul economic și social al Sibiului, baza de la care va porni și un nou proiect, mai amplu, de dezvoltare a unui hub în acest punct cheie din geografia economică a țării.

Foto: Transilvania Investments

Două din cele trei hale aflate pe platforma din zona de Sud-Vest a Sibiului, la doar 500 de metri de intrarea pe autostradă, au trecut prin lucrări de reparații și modernizare. În total, din cei 40.000 de metri pătrați de spații au fost reabilitați, de la podea la acoperiș, 12.000 mp, cu materiale de ultima generație. Amenajarea finală a fost stabilită pentru a asigura un mix de utilitate. Astfel, pentru spațiile destinate activităților de producție și depozitare, s-au păstrat vechile utilități de tip industrial (e.g. poduri rulante), iar pentru cele ce găzduiesc activități comunitare (sală de sport și esplanadă de cățărări), structura și designul interior au fost regândite. În prezent, 74% din halele renovate sunt închiriate.

Impactul investiției este deja evident, astfel că lucrările au permis creșterea veniturilor din închirieri, iar asta înseamnă resurse pentru pasul următor, respectiv reabilitatea celei de-a 3-a hale de pe platformă, o lucrare mult mai complexă.

Pe termen lung, strategia de dezvoltare a platformei Independența include și construirea de la zero a unei a 4-a hale, amplasată pe cele 10 hectare de teren neocupate în prezent, dar și dotarea cu tehnologii eco-friendly a spațiilor deja existente.

„Poziționarea strategică a platformei și faptul că, în aceeași locație, pot fi regăsite centre de afaceri, producție, logistică sau pentru petrecerea timpului liber, ne susțin viziunea de a dezvolta un hub în care rezidenții să aibă acces la oportunități pentru creșterea accelerată a businessului propriu.”, subliniază Radu Roșca, președinte executiv Transilvania Investments, acționarul majoritar al Independența SA.

Independența SA continuă să aibă și propriile activități de producție în domeniul echipamentelor pentru industria de reciclare și metalurgică, pe aceeași platformă industrială în care sunt integrate și investițiile din sectorul real estate.

Despre Transilvania Investments

Transilvania Investments este unul dintre cele mai mari fonduri de investiții din România, listat la Bursa de Valori București, sub simbolul TRANSI. Misiunea fondului este de a maximiza randamentele investitorilor, prin administrarea unui portofoliu complex de active ce include companii din sectoarele financiar, turism, real estate, energie și IT.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*