Invenţii, inovaţii şi cercetări ştiinţifice în cadrul „SECOSAFT” şi „Cadet INOVA’22”, găzduite de AFT Sibiu

Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu va găzdui, în  perioada 7-9 aprilie 2022, cea de-a XXVII-a ediţie a Sesiunii de Comunicări a Cercurilor Ştiinţifice Studenţeşti cu participare internaţională- SECOSAFT 2022 şi cea de-a VII-a ediţie a Salonului Internaţional al Inovării şi Cercetării Ştiinţifice Studenţeşti – Cadet INOVA’22, evenimente cu tradiție în instituția militară sibiană de învățământ superior.

La ediţia din acest an a SECOSAFT 2022 s-au înscris 352 studenţi şi masteranzi ai unor universităţi din România, Bulgaria, Cehia, Georgia, Grecia, Polonia și Slovacia, fiind elaborate un număr de 324 de lucrări ştiinţifice pe următoarele secţiuni: ştiinţe militare, securitate şi relaţii internaţionale, management și economie, ştiinţe socio-umane, drept și administrație publică, ştiinţe tehnice şi limbi străine.

Cadet INOVA’22 este un eveniment desfăşurat sub Înaltul Patronaj al Forumului Inventatorilor Români şi al Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci, care are ca obiectiv general sprijinirea inovaţiei şi cercetării ştiinţifice la nivel naţional şi internaţional în viziunea tinerilor cercetători. La salon au fost înscrise 33 de invenţii, inovaţii şi cercetări ştiinţifice aparţinând celor 81 de participanţi din 10 de instituţii de învăţământ şi instituţii de cercetare din România, Australia, Croația. Malaysia, Republica Moldova și Rusia.

Invenţiile, inovaţiile şi cercetările ştiinţifice înscrise în competiţie sunt integrate unor direcţii de studiu actuale, cum ar fi: Mediul şi controlul poluării, Energie verde, ecologie, monitorizarea şi protecţia mediului,  Energie şi surse de energie neconvenţionale, Securitate, protecţie, salvare – antiterorism, dezastre şi accidente, Transport terestru, maritim şi aerian, Chimie, Metalurgie şi ştiinţa materialelor, Aeronautică şi securitatea navigaţiei aeriene, Automobile şi securitate rutieră, Mecanică, Organe de maşini, Mecanisme, Materiale, Electrotehnică, electronică şi energetică, Radiocomunicaţii, Robotică, roboetică; Tehnologii foto-audio-video, Tehnologia informaţiei şi informatică, Artă grafică şi arhitectură, Medicină şi factori umani, Farmacie şi cosmetică, Bio-securitate alimentară, Biologie, agronomie şi horticultură, respectiv Sport, timp liber, cultură, metode didactice.

Evenimentele se vor desfășura în mod hibrid (online și față în față), iar deschiderea oficială a celor două manifestări ştiinţifice va fi vineri, 8 aprilie, la ora 8.15, la sediul Academiei Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Descoperă mai multe la Ziarul Mesagerul de Sibiu

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura