Întrerupere programată a gazelor naturale în trei localități din Sibiu

Consumatorii din localitățile Dupuș, Ațel și Copșa Mare, județul Sibiu, vor rămâne fără gaze naturale miercuri, 4 iunie.

Foto: Mesagerul de Sibiu

Pentru efectuarea unor lucrări specifice la sistemul de distribuție a gazelor naturale, compania Delgaz Grid este nevoită să sisteze temporar alimentarea cu gaz miercuri, 4 iunie, în intervalul orar 09:00-14:00, la consumatorii din localitățile Dupuș, Ațel și Copșa Mare.

Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuției gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.

În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugați să anunțe imediat dispeceratul de urgență al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele rețele de telefonie fixă și mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din rețeaua Telekom și cu tariful operatorului din toate celelalte rețele de telefonie).

„Regretăm disconfortul creat și le mulțumim clienților pentru înțelegerea și sprijinul acordat pentru desfășurarea acestor lucrări care au ca scop final îmbunătățirea serviciului de distribuție a gazelor naturale pentru consumatori”, transmite compania.