Întrerupere programată a gazelor în Sadu. Intervalul în care alimentarea va fi oprită

Serviciul de distribuție a gazelor naturale va fi sistat joi, 6 august, în localitatea Sadu.

sursa foto: pexel.com

Pentru efectuarea unor lucrări specifice de către compania Transgaz la sistemul de transport al gazelor naturale, Delgaz Grid este nevoită să sisteze temporar alimentarea cu gaze naturale în localitatea Sadu, din județul Sibiu, joi, 6 august, în intervalul orar 9:00–14:00.

Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuției gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 de minute.

În cazul în care simt mirosul specific de gaz, consumatorii sunt rugați să anunțe imediat dispeceratul de urgență al Delgaz Grid la unul dintre următoarele numere de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele rețele de telefonie fixă și mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil, tarifat la nivel local din rețeaua Telekom și conform tarifelor operatorului din toate celelalte rețele de telefonie).

„Regretăm disconfortul creat și le mulțumim clienților pentru înțelegerea și sprijinul acordat în vederea desfășurării acestor lucrări, care au ca scop final îmbunătățirea serviciului de distribuție a gazelor naturale”, transmite Delgaz Grid.