Între 6 și 10 iulie, Sibiul devine epicentrul ciclismului românesc. Ce restricții de circulație vor fi

Ajuns la ediția 13, cea mai titrată competiție ciclistă din România, Turul Sibiului (6-10 iulie), propune trei etape și două semi-etape care însumează, în total, 660 de km. La start se aliniază 24 de echipe din Germania, Belgia, Norvegia, Italia, Elveția, România, Cehia, USA, Olanda, Polonia, Noua Zeelandă, Mexic și Bulgaria.

Foto: captură

În vederea bunei desfășurări a competiției, în municipiul Sibiu și pe drumurile pe care se desfășoară etapele, se vor institui următoarele restricții de circulație:

ÎN MUNICIPIUL SIBIU

𝟔 𝐢𝐮𝐥𝐢𝐞 𝟐𝟎𝟐𝟑

Se închide circulația rutieră pe următoarele străzi:

– Avram Iancu, între orele 13:30-14:00 și respectiv 17:30-20:00

– General Magheru, între orele 13:40-13:50, respectiv 18:30-19:30 (între strada Constituției și strada Avram Iancu) și între orele 18:45-19:30 ( între strada Avram Iancu și strada Gheorghe Lazăr)

Se interzice parcarea autovehiculelor pe strada Avram Iancu între orele 9:00 -21:00

𝟕 𝐢𝐮𝐥𝐢𝐞 𝟐𝟎𝟐𝟑

Se închide circulația rutieră pe străzile:

– Mitropoliei, Alexandru Odobescu și Măsarilor între orele 11:40-11:50

𝟗 𝐢𝐮𝐥𝐢𝐞 𝟐𝟎𝟐𝟑

Se închide circulația rutieră pe următoarele străzi:

– Mitropoliei între orele 09:00-21:00 (pe sectorul dintre strada Tribunei și strada Alexandru Odobescu)

– Alexandru Odobescu între orele 09:40-09:50 și 11:15 -12.30

– Măsarilor între orele 11:15-12:30 (între str. K. Hass și Cojocarilor)

– Bulevardul Bălcescu între orele 12:00-21:00

– strada Cetății între orele 12:00-21:00

– Bulevardul Coposu între orele 15:00-21:00

– strada Gheorghe Lazăr între orele 12:00-21:00

Se interzice parcarea pe următoarele străzi în intervalul 06:00-21:00:

– Târgul Peștelui, Poștei, Al. Odobescu (de la strada Mitropoliei până la Teatru Gong), Centumvirilor, Cetății (de la ieșire Parcarea 90 până la Piața Unirii), Gheorghe Lazăr, Piața Mică (zona din spatele Bisericii Catolice), Piața Huet ( zona Primăriei).

CÎRȚIȘOARA ȘI BÂLEA LAC

7 iulie 2023

Se închide circulația rutieră:

– pe DJ 105P

– de la ieșire din Arpașu de Sus (intersecție cu DC 47) – până în comuna Cârțișoara (intersecție cu Transfăgărășan), în intervalul orar 10:30 – 11:00 pentru desfășurarea

competiției conexe Transfăgărășan Challenge

– pe DN7C Transfăgărășan

– între orele 10:15-12:15 între DJ 105P (Cârțișoara) și Bâlea Cascadă.

– între orele 11:15-14:30 între Bâlea Cascadă și Bâlea Lac.

– În Tunelul Rutier de la Bâlea Lac, DN 7C Transfăgărășan, km 115+926 – km 116 +808, între

orele 10:00 – 17:30.

De asemenea vor exista restricționări ale traficului pe porțiuni ale DN 7C între intersecția cu DN1 și Bâlea Lac, între orele 14:40 – 16:00, odată cu trecerea caravanei cicliste.

STAȚIUNEA PĂLTINIȘ

𝟖 𝐢𝐮𝐥𝐢𝐞 𝟐𝟎𝟐𝟑

Se închide traficul rutier pe:

– Drumul Vechi din Păltiniș (Schit) până la Telescaun între orele 13:00-16:00, respectiv 17:00-20:00

– DJ 106A, între Telescaun și intersecția cu drumul spre Șanta între orele 12:00-20:00

– DJ 106A, între intersecția cu drumul spre Șanta și intersecția cu Drumul Vechi între orele 18:00-20:00

– DJ 106A , de la intersecție cu DJ 106J ( Călugăru) – până în Stațiunea Păltiniș în intervalul orar 14:00 – 16:30 pentru desfășurarea competiției conexe Păltiniș Challenge (cursa de șosea)

– DJ 106A, de la intersecție cu DJ 106J ( Călugăru) – până în Stațiunea Păltiniș în intervalul orar17:00 – 20:30 pentru desfășurarea Etapei a 3-a a Turului Ciclist al Sibiului

– DJ 106J (Călugăru) dinspre Gura Râului pana la intersecție cu DJ 106A, între orele 14:00 -15:00, pentru desfășurarea pentru desfășurarea competiției conexe Păltiniș Challenge (cursa de șosea) și între orele 17:45 -18:45, pentru desfășurarea pentru desfășurarea Etapei a 3 a Turului Ciclist al Sibiului

– DJ 106M dinspre Gura Râului – Baraj Gura Râului, între orele 13:30 -14:15, pentru desfășurarea competiției conexe Păltiniș Challenge (cursa off-road)

Se interzice parcarea în Stațiunea Păltiniș pe sectorul cuprins între Telescaun și intersecția cu drumul spre Șanta, inclusiv în parcarea de lângă Telescaun, între orele 07:00-21:00

Turul Ciclist al Sibiului este organizat de Clubul Sportiv Sibiu Sport Project, sub egida Federației Române de Ciclism și a Uniunii Cicliste Internaționale. Încă de la prima ediție (iulie 2011), Turul Sibiului s-a impus drept cea mai titrată competiție ciclistă organizată în România și una dintre cele mai importante din sud-estul Europei, găzduind echipe naționale, Continentale, Pro-Continentale și, în premieră pentru țara noastră, de World Tour.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*