INTERVIU Daniel Vidrighin-Bratu: „Toate problemele din Șelimbăr se pot rezolva cu o condiție: să schimbăm primarul cu unul care muncește pentru oameni” (CP)

Daniel Vidrighin Bratu este omul care a reușit să pornească proiectul de lărgire a străzii Doamna Stanca, din Șelimbăr. Așa ar trebui să-l cunoască cei mai mulți care locuiesc acolo. A mers din ușă în ușă, îngrozit că primarul Grecu îi refuză proiectul de lărgire, și a strâns semnături suficiente pentru ca nimeni să nu mai oprească acest proiect. Astăzi, oamenii din blocurile de pe Stanca îl cunosc foarte bine, atât pentru acest proiect, cât și pentru încăpățânarea cu care se bate cu actualul primar pentru a opri construcțiile care nu respectă legea.

Foto: Alianța Dreapta Unită

Care sunt cele mai mari probleme ale Șelimbărului, în acest moment, prin ochii unui consilier local, care a decis să candideze pentru poziția de primar al localității?

Sunt atât de multe probleme în Șelimbăr și atât de serioase, încât îmi este foarte greu să mă decid care este mai mare sau mai importantă.

Înclin să pun pe primul loc școlile și grădinițele, pentru miile de familii care au copii și cu care se chinuie să-i ducă prin trafic, la prima oră a dimineții. Au nevoie de ajutor și nimeni nu-i bagă în seamă, în primărie. Este incredibil câtă indiferență se află în birourile de acolo și cu câtă ușurință au accepta să bage copiii în corpurile modulare, care oricum sunt insuficiente.

Dar aș putea spune că transportul personal al locuitorilor este în egală măsură un dezastru în prezent și cred că suntem printre comunele cele mai chinuite din România, în privința transportului în comun. Este inadmisibil să nu avem alternativă la mașina personală. Ne aliniem toți în trafic zi de zi și stăm ca proștii sperând ca Grecu să ne aducă într-o bună zi autobuz.

Apoi să nu uităm de haosul din construcții, care a dus la praful pe care îl respirăm astăzi în Șelimbăr, în mod egal, fie că am fost de acord, fie că nu. Așa cum am spus, sunt multe probleme, lista e lungă: lipsa de parcuri și locuri de joacă, rețelele edilitare inexistente sau prost făcute, lipsa parcărilor, conexiunile rutiere improprii și insuficiente. Pe scurt, din Șelimbăr lipsește viața liniștită, tihnită, deși suntem doar o comună, nicidecum o metropolă.

Cum îmi place mie să spun, oamenii care s-au mutat în Șelimbăr în ultimul deceniu au venit sperând că găsesc aici liniște și verdeață, dar au găsit în schimb haos, poluare și aglomerație.

Foto: Alianța Dreapta Unită

Există șanse să fie rezolvate măcar o parte din aceste probleme, în viitor?

Toate problemele despre care am vorbim mai devreme se pot rezolva așa cum s-au creat, deși este nedrept că va trebui să plătim noi toți, pentru greșelile și lipsa de acțiune unor, în special primarii de până acum. Însă există o singură condiție care trebuie îndeplinită pentru a rezolva aceste probleme: să schimbăm primarul. Pentru că oamenii care au dus la acest dezastru imobiliar, la această stare de fapt a lucrurilor, nu pot fi creditați cu bună credință, atâta vreme cât ei n-au pus preț pe viața șelimbărenilor, pe confortul acestora, pe nevoile și dorințele lor. Este absurd să credem că ar putea face ceva, după ce timp de un mandat n-au făcut decât să distrugă comuna Șelimbăr. Și asta e valabil și pentru cei de dinainte. Deci soluția e simplă: votăm un primar nou, care are soluții și voință pentru a duce Șelimbărul într-o nouă direcție.

Care sunt prioritățile tale, ca viitor primar?

Vreau să rezolv problema școlilor și grădinițelor în primul rând. E grav, de aceea voi demara de urgență construcția a două școli și două creșe, pentru ca educația copiilor să fie făcută lângă casă, în condiții moderne, fără drumuri inutile prin Sibiu. Surse de finanțare există, rezolvăm și problema terenurilor și pornim rapid toate etapele de construire. Vreau să avem termene clare și strânse, pentru ca micuții să meargă la școala și creșa din Șelimbăr cât mai repede.

Apoi vreau să pun punct problemei transportului, în cel mai scurt timp. Voi sta la masa dialogului cu Tursib și Primăria Sibiu, pentru că Șelimbăr asigură Sibiului nu doar forță de muncă pentru companii și instituții, ci și taxe și impozite pe salariile acestora, care merg la Sibiu. Avem argumente pentru a aduce Tursib în Șelimbăr. Apoi integrarea în transportul metropolitan va fi un pas rațional și firesc. În câteva luni vreau ca oamenii să aibă autobuz către centrul Sibiului.

 

Șelimbărul are probleme tot mai mari cu extinderea imobiliară. S-a scris mult despre ilegalitățile de acolo, despre autorizații date pe genunchi. Aveți soluții pentru asta?

În imobiliare, prima grijă va fi să opresc haosul și încălcările de lege. S-a construit fără cap, fără respect față de oameni, fără parcări, fără utilități, fără respectarea distanțelor minime. Să fie foarte clar pentru toți: nu vreau să opresc investițiile în Șelimbăr, vreau doar să fie totul în ordine, în legalitate. Nu trebuie să suferim toți pentru că se construiește un bloc fără respectarea legii. Facem PUG, dăm autorizații, dar totul după un plan foarte bine pus la punct. Sunt preocupat să găsim soluții și pentru locuințe sociale, vom analiza și posibilitatea de a acorda terenuri în concesiune tinerilor, dar cel mai important este să se respecte legea.

Oamenii au nevoie de mult mai mult decât o casă, pentru o viață normală. Ce alte proiecte mai propuneți pentru primul mandat?

Apoi urmează transportul rutier, care nu va dispărea, pentru că nu poți să ignori necesitatea deplasării cu mașina. Dar poți să asiguri condițiile moderne pentru un trafic normal.

Avem nevoie de cel puțin cinci legături noi rutiere între Octavian Goga, Oncești, Doamna Stanca, plus o legătură cu zona Broscărie printr-un pasaj suprateran sau subteran, ca să deschidem comuna pe căile rutiere. Toate astea vor începe în cel mai scurt timp, după ce parcurgem pașii legali. La fel, legăturile cu Cisnădie, în zona Doamna Stanca, sunt absolut necesare. Și tot acolo vreau să fac parcări, locuri de joacă și alte spații publice.

Dar până vom construi alte străzi, mă voi ocupa de asfaltarea celor existente, este pe lista de priorități. Fără drumuri de pământ, asta este deviza mea.

Foto: Alianța Dreapta Unită

Sunt multe proiecte de dezvoltare, de investiții serioase. Pentru confortul public al locuitorilor ce proiecte aveți?

Am mai multe propuneri pe care vreau să le implementăm. În primul rând, voi investi în parcuri. Zonele Doamna Stanca, Brana – Triajului, Câmpului sunt locurile în care vreau să punem bazele unor parcuri verzi. Aici oamenii se vor putea relaxa fără să fie nevoie să meargă kilometri întregi, spre pădure sau până în Sub Arini, în Sibiu. În plus, un parc aduce aer curat și zonelor din jur.

Apoi vrea să amintesc o idee pentru care vreau să facem un concurs de proiecte. Vreau să construim un spațiu pietonal, o zonă de promenadă în centrul comunei, pentru a crește confortul public al locuitorilor. Spațiul permite, teoretic, arhitecții ne vor spune mai clar cum putem să facem asta. Dar oamenii merită să aibă lângă casă și spații moderne, de relaxare, nu doar magazine și locuri de muncă.

De asemenea, pentru petrecerea timpului liber sunt convins că ne trebuie terenuri de sport, pentru copii dar și pentru adulți, toată lumea trebuie să facă sport, iar la capitolul sport sunt importante și sălile pentru școli, în Șelimbăr și Veștem, nu mai vreau să văd copii care fac orele de sport în frig, în ploaie.

Ce vreți să le transmiteți locuitorilor din Șelimbăr, înainte de alegeri?

Vreau să le amintesc că alegerile locale sunt cele mai importante din viața lor. Oamenii au puterea în mâna lor, ei pot decide cu un simplu vot cine le va administra comuna, liniștea, curățenia, străzile și școlile. Îi rog pe cei care se mai gândesc, care nu s-au decis dacă să voteze: să nu renunțe la dreptul lor. Fiecare vot contează, dacă stăm acasă îi lăsăm pe ceilalți să decidă în locul nostru. Votăm pentru copii, pentru drumuri, votăm pentru un Șelimbăr curat, pentru o viață mai bună. Pe 9 iunie, Câștigă Șelimbărul.

Cine este Daniel Vidrighin-Bratu

Candidatul Alianței Dreapta Unită la Primăria Șelimbăr are 45 ani și se consideră un adevărat fiu al comunei Șelimbăr. Daniel Vidrighin-Bratu este căsătorit, are două fiice, pe care spune că le-a crescut cu simțul dreptății, „așa cum m-au crescut și pe mine părinții mei, cei care, spre bucuria noastră, sunt lângă noi în continuare”.

Se consideră o persoană activă, se implică permanent în lucrurile importante, este o fire organizată,  meticuloasă, având trăsăturile ideale pentru a deveni primar.

A absolvit Facultatea de Inginerie din cadrul Universității Lucian Blaga Sibiu, dar spune că muncește de când se știe. La 14 ani era deja implicat în mica afacere a familiei. În prezent deține propria firmă în domeniul prelucrării metalului, despre care spune că este un domeniu exigent și foarte competitiv, care i s-a potrivit foarte bine.

Din 2019 este președintele Filialei USR Șelimbăr, iar în 2020 fost ales în Consiliul Local Șelimbăr. De atunci contribuie activ la dezvoltarea comunei, încercând și reușind să fie un altfel de politician, unul în slujba comunității. Este unul dintre puținii politicieni locali care au reușit să ducă vocea cetățenilor în consiliu, având mai multe proiecte inițiate. S-a luptat permanent cu corupția și hoția, i-a ajutat mereu pe cei care își căutau dreptatea în relația cu administrația locală.

Este convins că Șelimbărul are nevoie de o schimbare de primar și de mentalitate a administrației față de cetățeni, pe care îi așteaptă la vot, pe 9 iunie, pentru a pune în practică această schimbare.

Publicat la comanda Alianței Dreapta Unită MFC – 21240009

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*