Inteligență artificială în ceștile de cafea. Realizare a ULBS Sibiu

Cafeaua realizată din boabe selectate cu ajutorul inteligenţei artificiale este una dintre cele mai apreciate în Sibiu, deşi majoritatea clienţilor care preferă această cafea nici nu bănuiesc că în ceaşca lor s-a „amestecat” un an de studiu la Universitatea „Lucian Blaga” (ULBS), pasiune, inovare şi munca unui fost student, ajutat de doi profesori, care au explicat cum poate ajuta inteligenţa artificială cafeaua să fie şi mai bună, în cadrul programului „Noaptea Cercetătorilor”, informează AGERPRES.

Foto: Arhiva personală Iulian Chirilov

Totul a început în urmă cu un an, când studentul Iulian Chirilov, care lucra deja într-o cafenea din Sibiu, le-a propus profesorilor săi, Olga Drăghici şi Otto Ketney, o lucrare de disertaţie despre cafea şi inteligenţa artificială, care să-l ajute să obţină o cafea foarte bună, în cadrul Facultăţii de Ştiinţe Agricole, Industrie Alimentară şi Protecţia Mediului din Sibiu.

„Noi separăm boabele bune de cafea, de cele mai puţin bune. Selecţia se face cu ajutorul inteligenţei artificiale. Eu am fost tutorele lui Iulian Chirilov şi ştiind pasiunea lui Iulian şi pasiunea lui Otto, le-am făcut legătura. Eu i-am mai ajutat în procesul de prăjire, pentru că noi mai avem un aparat care permite să facă analiză”, a declarat profesoara Olga Drăghici, pentru AGERPRES.

Foto: Isabela Paulescu/AGERPRES

Iulian Chirilov împreună cu îndrumătoarea lui, profesoara Olga Drăghici, l-au adus în echipă şi pe profesorul Otto Ketney, toţi trei pasionaţi de cafea şi preocupaţi să ofere calitate consumatorilor. Otto Ketney predă Etică profesională şi Legislaţie în domeniul protecţiei consumatorilor la Facultatea de Ştiinţe Agricole, Industrie Alimentară şi Protecţia Mediului din Sibiu.

„Noaptea Cercetătorilor” a adus astfel la Sibiu şi o invitaţie la cafea. O altfel de cafea. „Inteligenţa artificială în lumea cafelei: o abordare nouă a analizei boabelor de cafea” este experimentul prezentat de cei doi profesori sibieni. Pe o măsuţă unde se aflau multe boabe de cafea, o cutie cu boabe lipite pe ea, dar care ulterior am descoperit că avea mulţi senzori, un microscop, câteva fire şi un laptop, aşa am intrat în lumea cafelei îmbunătăţite cu ajutorul inteligenţei artificiale.

„O invitaţie ştiinţifică la o cafea. În această prezentare vom explora utilizarea revoluţionară a inteligenţei artificiale (AI) în domeniul analizei boabelor de cafea. Această tehnologie foloseşte imaginile de înaltă rezoluţie şi învăţarea automată pentru a oferi măsurători şi evaluări precise, optimizând atât calitatea, cât şi cantitatea producţiei de cafea. Inovaţia de la baza muncii noastre este un algoritm AI capabil să numere boabe de cafea individuale, precum şi să diferenţieze boabele întregi de cele rupte. Şi credeaţi că e totul despre … o simplă cafea…”, aşa arăta invitaţia ULBS la acest experiment din cadrul acţiunii „Noaptea Cercetătorilor”.

Foto: Arhiva personală Iulian Chirilov

Cu ajutorul experimentului de la ULBS, orice cafegiu sau orice pasionat de ştiinţă a descoperit că boabele de cafea, cele care nu sunt sănătoase, pot fi îndepărtate de cele bune, foarte precis, cu ajutorul unui microscop, al unor senzori şi al unui program care transmite prăjitorului de cafea nu doar date despre boabe, dar şi preferinţele celui care urmează să savureze cafeaua.

„Avem un algoritm care practic analizează boabele bune de cele rele. Şi aici este un proces de selecţie prin care se pot alege boabele cele bune cu o acurateţe mult mai bună decât un utilaj tehnologic şi mult mai bun decât un operator uman. Se analizează dimensiunea, forma, aspectul, dimensiunea şanţului (din boaba de cafea n.r.), toate acestea sunt analizate de un algoritm. (…) Se colectează datele cu ajutorul unui soft, care le transmite la un prăjitor de cafea. Tot la prăjitorul acela de cafea mai intră şi nişte informaţii cu privire la comportamentul consumatorilor, cu privire la consumul de cafea, preferinţele lor, gustul la cafea, mai acid, mai puţin acid etc. Sunt foarte multe informaţii care sunt stocate, sunt prelucrate de acest algoritm şi după care să obţine un produs final”, a explicat profesorul Otto Ketney.

Foto: Isabela Paulescu/AGERPRES

Potrivit profesorului de la ULBS, clienţii care consumă cafeaua studiată şi îmbunătăţită la facultate se declară foarte mulţumiţi de gustul acesteia.

„Noi am reuşit împreună cu echipa noastră şi cu un student să facem o lucrare de disertaţie şi deja la Sibiu există o cafenea care produce cafea. Procesul tehnologic este de aşa natură optimizat, încât să dea un produs cu caracteristici de calitate mult mai bune. Din feedback-ul de la studentul nostru care şi lucrează acolo, am înţeles că, consumatorii laudă foarte mult acest produs şi îl apreciază foarte mult”, a arătat profesorul Otto Ketney.

Fostul student Iulian Chirilov a reuşit nu doar o lucrare de disertaţie lăudată de profesorii lui, dar şi să îşi facă fericiţi clienţii din Sibiu.

„Lucrând in cafenea în timpul liber, aveam contact direct cu mulţi iubitori şi amatori de cafea care spuneau despre preferinţele lor de cafea şi îndeosebi despre care e cea mai bună cafea şi ce profil de prăjire a cafelei. De aici mi s-a apărut interesant, care ar fi cea mai buna cafea şi cel mai optim profil de prăjire al cafelei. Mulţi dintre clienţii noştri nu cunosc faptul că am folosit inteligenţa artificială in selecţia tipului de cafea, dar cafeaua Ethiopia, cea câştigătoare din experimentul meu, este acum în locaţii din Sibiu, este apreciată şi noi suntem mândri că putem oferi un astfel de produs pe piaţă”, a precizat Iulian Chirilov.

Foto: Arhiva personală Iulian Chirilov

O cafea creată de doi profesori şi fostul lor student, care au reuşit să „intensifice cea mai bună cafea din probele analizate şi care au reieşit din analizele fizico-chimice în laborator”. „Inteligenţa artificială i-a ajutat să selecteze cafeaua din probele supuse testării”, potrivit lui Iulian Chirilov.

„Noaptea Cercetătorilor” a adus în faţa boabelor de cafea sute de copii curioşi ce înseamnă o cafea savuroasă. Profesoara Olga Drăghici a găsit „formula” magică să le explice copiilor, simplu, ce poate face inteligenţa artificială în lumea cafelei: „Le-am spus copiilor că jucăria aceasta ar fi ajutat-o pe Cenuşăreasa să separe grâul de neghină”.

Povestea cafelei, cu sau fără inteligenţă artificială, continuă duminică, 1 octombrie, când sărbătorim Ziua internaţională a cafelei, potrivit Organizaţiei Internaţionale a Cafelei.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*