Întâlnim cea mai slabă apărare! FC Hermannstadt – FC Voluntari, duminică, pe Stadionul Municipal Sibiu

Duminică 17 septembrie e zi de meci pe Municipal. FC Hermannstadt revine în Superligă, după pauza competițională cauzată de partidele echipelor naționale. Va întâlni FC Voluntari, de la ora 17, într-o partidă din cadrul etapei a 9-a.

foto: facebook/FC Hermannstadt

Elevii lui Măldărășanu s-au „odihnit“ la jumătatea turului după 3 remize consecutive, două dintre ele în deplasare, 1-1 la Sf. Gheorghe cu Sepsi OSK și respectiv 2-2 la Botoșani, în runda precedentă. În ambele au fost conduși, dar au arătat că pot strânge rândurile, pentru a depăși momentele grele. La Botoșani au avut și avantaj, însă n-au avut forța de a veni acasă cu toate punctele, din cea mai lungă deplasare de până acum.

De partea cealaltă, FC Voluntari rămâne echipa capricioasă, capabilă de orice, cu jucători valoroși, dar cu perioade de cădere. Vine cu un singur punct luat în ultimele patru etape (2-2 la Galați, în etapa a 7-a), încasând 2 înfrângeri acasă, 2-3 cu Dinamo și 1-4 cu CFR Cluj (în runda precedentă) și una la Craiova, 1-3 cu FCU. Cu 10 puncte, e pe locul 7 în clasament, peste FCH, ce-i drept și cu un meci mai mult disputat.

Principalul marcator e Merloi, cu 3 reușite în primele 2 etape, însă atacantul de 23 de ani s-a accidentat grav în runda a 4-a și a fost operat. FC Voluntari stă rău în defensivă, având cea mai slabă apărare de până acum din Superligă, cu 18 goluri rimite în 8 etape.

FC Hermannstadt a pus în vânzare bilete pentru acest meci, începând de azi, și la casieria Stadionului Municipal. De la ora 16, puteți achiziționa ticehete de la Ionuț ,,Iron Man” Stoica, iar de la ora 17 de la Petrișor Petrescu.

Program casa de bilete Stadionul Municipal Sibiu:

Vineri, 15 septembrie, orele 12-18

Sâmbătă, 16 septembrie, orele 12-18

Duminică, 17 septembrie, orele 12-16:45

Bilete online la FCH vs FC Voluntari sunt în continuare disponibile aici ––> http://bit.ly/3ZigE10

Programul etapei a 9-a

Vineri, 15 septembrie

Ora 18.30 UTA Arad – Universitatea Cluj

Ora 21.30 Dinamo București – FCU Craiova 1948

Sâmbătă, 16 septembrie

Ora 21.30 Universitatea Craiova – Sepsi OSK Sf. Gheorghe

Duminică, 17 septembrie

Ora 17.00 FC Hermannstadt – FC Voluntari

Ora 19.15 Oțelul Galați – FC Rapid 1923

Ora 21.45 Farul Constanța – FCSB

Luni, 18 septembrie

Ora 18.30 Politehnica Iași – FC Botoșani

Ora 21.30 CFR 1907 Cluj – Petrolul Ploiești

CLASAMENT

sursa: LPF

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*