Înscrieri la clasa pregătitoare 2026-2027: date importante pentru părinții din Sibiu

Ministerul Educației a aprobat calendarul pentru înscrierea copiilor în clasa pregătitoare pentru anul școlar 2026-2027. Școala Gimnazială „Regina Maria” din Sibiu îi informează pe părinți cu privire la pașii pe care trebuie să îi urmeze.

Foto: Consiliul Județean Sibiu

Părinții ai căror copii împlinesc 6 ani până pe 31 august 2026 sunt obligați să îi înscrie în clasa pregătitoare. Copiii care împlinesc 6 ani între 1 septembrie și 31 decembrie 2026 pot fi înscriși doar pe baza unei recomandări care atestă că nivelul lor de dezvoltare este corespunzător.

Recomandarea se obține de la grădiniță, dacă micuțul o frecventează, sau de la CJRAE, în cazul copiilor care nu au mers la grădiniță ori vin din străinătate. Solicitările pot fi depuse în perioada 16-30 martie 2026.

Pe 12 martie, fiecare școală va anunța circumscripțiile școlare și numărul de clase pregătitoare disponibile pentru anul viitor. Calendarul complet va fi publicat pe site-ul Ministerului Educației după apariția în Monitorul Oficial.