Inimile bat mai tare! Kiki Teodorescu e gata de marea cursă IRONMAN Italy!

Cunoscuta triatlonistă sibiană Lăcrămioara Teodorescu (Kiki) a intrat în linie dreaptă cu pregătirile pentru cea de-a doua mare competiție a anului la care participă. După Iroman 70.3 Elsinore (Danemarca), peste o săptămână va lua startul la „cursa vieții“, la Ironman 140.6 de la Reggio Emilia (Italia). „Luni a fost ultimul antrenament lung până la marea cursă. Nu a fost ușor, dar nici foarte greu, acum sunt bine și aștept cu emoție startul în competiție. Va fi o cursă lungă, nu mă sperie asta, pentru că voi avea timp să mă gândesc la toți cei care mă susțin și mă sprijină în fiecare zi.“, a transmis sportiva prin intermediul paginii de socializare.

(Dan GREAVU)

foto: facebook/Ironwoman

Sportiva sibiană s-a pregătit intens în această vară pentru a face față unuia dintre cele mai dure concursuri de triatlon din lume. A fost susținută de echipa de sprijin a Clubului Sportiv Comunitar Sibiu în cadrul antrenamentelor lungi, la cel de la finalul lunii trecute parcurgând 180 km bicicletă (Sibiu-Sighișoara-Agnita-Sibiu) și 10 km alergare (pe pista de biciclete în Subarini). „Echipa de sprijin a Clubului Sportiv Comunitar Sibiu,  formată din Liviu, Mihai și Mary a fost la înălțime. Liviu a parcurs toată distanța de 180 km pe bicicletă, Mihai a parcurs o parte din distanța traseului 110 km, iar Mary a avut grijă să ne alimentăm și hidratăm la timp, în condiții de caniculă“, a punctat Lăcrămioara Teodorescu.

Dincolo de extraordinarele performanțe la care a ajuns pe plan sportiv, Lăcrămioara Teodorescu e și un om minunat, cu suflet mare. S-a alăturat campaniei „Inimi sănătoase pentru copii“, proiectul de suflet al Fundației Polisano dedicat copiilor cu malformaţie cardiacă. „Pentru inima fiecărui copil care bate și poate fi ajutată, aleg să înot, biciclesc și alerg, aleg să fiu o Ironwoman! O cursă de Ironman este o luptă de zi cu zi la antrenamente la fel cum personalul medical duce lupte grele pentru fiecare inimă de copil care se antrenează să bată. Acest proiect îl voi purta cu mine mereu în suflet și pe tricou, prin motivul inimilor mici salvate de inimile mari ale echipei Polisano. Veniți alături de mine să ajutăm inimile ce vor alerga mâine, vor bicicli sau înota, sănătoase!“.

Sportiva și-a propus să strângă 15.000 de lei pentru copiii care au nevoie de intervenții salvatoare. Până acum s-au alăturat cauzei sale 48 de oameni, care au donat aproape jumătate din sumă.

„Nu pot fi decât recunoscătoare tuturor oamenilor de bine care m-au susținut până acum și celor care o vor face de acum înainte. Mai mult decât mine, copiii sunt cei care au nevoie de susținerea voastră, ei au nevoie de o inimă sănătoasă pentru ca mai târziu să se poată bucura de mișcare, așa cum o fac eu acum. Așa că vă îndemn să donați pentru inimi sănătoase pentru copii –->

Sunt Sportiv Galantom pentru o cauză dragă mie

Vă las să vizionați un filmuleț pentru a vedea ce înseamnă cu adevărat efortul unei întregi echipe de medici care salvează vieți.

TOTUL ESTE POSIBIL!“, a transmis Lăcrămioara Teodorescu.

Cursa din Italia presupune parcurgerea înot a unui traseu de 3,8 km (2,4 mile) în apele minunate ale Mării Adriatice, apoi a 180 kilometri cu bicicleta, iar la final 42,2 de kilometri în alergare, pe un circuit amenajat în localitatea Cervia, pe coasta adriatică a Emiliei-Romagna. Sportivii participanți parcurg întregul traseu în 15-17 ore, timp în care depun un efort continuu, la parametrii maximi, doar trecerea liniei de sosire fiind considerată o victorie.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*