Înfrângere în Cupa României

BC CSU Sibiu a pierdut partida din sferturile de finală ale Cupei României, după un meci dramatic, cu trei reprize de prelungiri în compania celor de la BC SCM Timișoara, scor final 101-103 (13 – 27, 26 – 22, 20 – 18, 19 – 11, 10 – 10, 10 – 10, 3 – 5).

Baschetbaliștii sibieni au oferit un spectacol de zile mari, împreună cu cei peste 300 de suporteri echipei prezenți la Arena Sepsi din Sfântu Gheorghe pentru confruntarea cu Timișoara. BC CSU Sibiu a început însă slab pe parchet, în timp ce BC SCM Timișoara a arătat mult mai multă ambiție. După un prim sfert în care Timișoara a luat avans important, echipa noastră avea să câștige următoarele trei sferturi. Insuficient însă pentru a depăși Timișoara pe tabelă. A fost 78 egal, la finele celor 40 de minute de joc, și s-a mers în prelungiri. Ambele echipe au mers umăr la umăr și după primul și al doilea overtime echipele se aflau la fel, la egalitate, 88, respectiv 98. Abia după 55 de minute regulamentare s-a decis scorul, la 2 puncte diferență în favoarea bănățenilor.

”Am început timizi meciul, nu știu din ce cauză. Am văzut că Timișoara a luat avans și am tot așteptat să cadă ei, nu să încercăm noi să jucăm mai agresiv și să revenim cumva. Ne-am trezit într-un final însă lipsa de concentrare și procentajele nu foarte bune la aruncările de 3 puncte, ne-a costat. Felicitări și lor și nouă pentru cum am jucat. Probabil a fost un meci frumos pentru spectatori, dar, din păcate, nu a ieșit cum am vrut noi”, a spus Radu Paliciuc, căpitanul BC CSU Sibiu.

”A fost un meci pe care noi l-am început foarte prost. Se pare că tactica Timișoarei de a anunța că au probleme, ne-a adormit bine. Am sperat să reușesc să îi mobilizez pe jucători să nu creadă asta. Dn păcate, nu am reușit. Vina îmi aparține în totalitate. În partea a doua am încercat, nu am reușit să mai revenim, diferența a fost prea mare și din păcate aici s-a terminat. Am avut procentaj execrabil la aruncările de 3 puncte, la începutul jocului. Timișoara a jucat mai bine, cu mai multă ambiție și dorință. Bravo lor! Felicitări și baftă mai departe”, a declarat Dan Fleșeriu, la finalul partidei din Cupa României.

Pentru BC CSU Sibiu au marcat: Moneya Pratt 18puncte, Christopher Cooper 17p, Radu Paliciuc 16p, Tyler Laser 14p, Mirel Dragoste 13p, Marcel Davis 10p, Lawrence Kinnard 9p, Bogdan Popescu 4p.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Descoperă mai multe la Ziarul Mesagerul de Sibiu

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura