„Îndrăgostit” de cosmetice, alimentare și alcool. Spărgător capturat

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Sibiu au reținut ieri un sibian în vârstă de 46 de ani, cercetat penal pentru furt calificat în formă continuată (12 acte materiale).

foto: Mesagerul de Sibiu

Bărbatul este bănuit că, în perioada septembrie 2023 – ianuarie 2024, ar fi sustras produse cosmetice, alimentare și alcoolice din mai multe magazine de pe raza municipiului Sibiu.

În baza probatoriului administrat în cauză, polițiștii au luat măsura reținerii sibianului pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Municipiului Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*